FOTO Maria Sharapova, alături de băiețelul ei de trei luni pe rețelele sociale
Maria Sharapova și-a delectat fanii cu o poză cu micuțul Theodore, fiul fostei lidere WTA având aproape trei luni.
Imaginea a fost una la mare căutare printre fanii „Mashei”, rusoaica adunând peste 37 de mii de likeuri în primele trei ore de la publicare.
„My love” este comentariul care însoțește postarea rusoaicei de pe Instagram.
Cine este Maria Sharapova
În vârstă de 35 de ani, Maria Sharapova s-a născut la Nyagan, Rusia, iar domiciliul îl are de ani buni în Bradenton, Florida, SUA.
A câștigat de-a lungul carierei 5 titluri de Grand Slam (Australian Open 2008, Roland Garros 2012, 2014), Wimbledon (2004) și US Open (2006). Doar din tenis, aceasta a adunat $38.777.962.
Ultima parte a carierei a fost una departe de strălucirea cu care ne obișnuise Masha.
Pe 7 martie 2016, la Los Angeles, Maria Sharapova a anunțat că a fost depistată pozitiv cu meldonium, substanță care devenise interzisă de la 1 ianuarie același an.
După ispășirea suspendării, Sharapova nu a mai revenit niciodată la forma de odinioară, ea zbătându-se în anonimat din punct de vedere al rezultatelor sportive. În cele din urmă, a decis să se retragă din tenis.
Rusoaica are peste 4.4 milioane de urmăritori pe Instagram, iar în această vară a născut un băiețel pe nume Theodore.