FOTO O pisică a supraviețuit după o cădere de 115 metri care a fost fatală celor doi stăpâni ai ei
O pisică în vârstă de 12 ani a supraviețuit după ce a căzut într-un canion adânc de 115 metri în vestul Statelor Unite împreună cu cei doi stăpâni ai ei, care au pierit amândoi, a anunțat joi o asociație pentru protecția animalelor, potrivit AFP.
Felina „a fost găsită într–o cușcă de transport neagră, murdară și zgâriată, care însă pare să fi rezistat destul de bine căderii”, a precizat Best Friends Animal Society într-un comunicat.
Animalul a fost salvat marți seară din Canionul Bryce, aflat într-un parc național din statul Utah, de lângă trupurile neînsuflețite ale celor doi stăpâni ai săi, identificați drept Matthew Nannen, 45 de ani, și Bailee Crane, 58 de ani, potrivit biroului șerifului local.
Cuplul a murit între luni și marți, a precizat șeriful într-o declarație.
Pisica, botezată acum „Mirage”, a fost plasată de autorități în grija Best Friends Animal Society.
„Era puțin îndurerată, dar a fost prietenoasă când a fost examinată și a băut și a mâncat singură”, a precizat organizația.
Meet Mirage, the senior cat who survived a nearly 400-foot fall in Bryce Canyon National Park. Best Friends Animal Society is calling her a miracle.
— ABC4 News (@abc4utah) May 1, 2025
Read more here: https://t.co/orLNTADt3g pic.twitter.com/SemrJuLJaR
