Sari direct la conținut

FOTO Șase noi noduri rutiere vor fi proiectate pe autostrăzile A1 și A3 în vestul țării. Unde vor fi amplasate acestea și cum vor arăta

HotNews.ro
Noduri rutiere noi pe A1 si A3, Foto: CNAIR
Noduri rutiere noi pe A1 si A3, Foto: CNAIR

Șase noi noduri rutiere vor fi proiectate pentru a fi realizate pe autostrada A1 și autostrada A3 în vestul țării. Compania de Drumuri a semnat contractul de proiectare pentru 2 milioane de lei și un termen contractual de 13 luni. „Autostrăzile noastre au nevoie de cât mai multe descărcări, pentru a deservi un număr cât mai mare de cetățeni. Astfel, creștem accesibilitatea la rețeaua primară de transport rutier și sprijinim investițiile cu noi drumuri de conexiune la infrastructura modernă, aflată în permanentă extindere”, anunță ministrul Transporturilor.

Contractul pentru elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție privind realizarea a 6 noduri rutiere pe Autostrăzile A1 și A3, în zona de Vest a României” a fost semnat cu ofertantul declarat câștigător, SEARCH CORPORATION S.R.L. Valoarea contractului este de 2.049.760,33 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind din Fonduri Europene Nerambursabile.

Nod rutier A1 (km 326+155) – DJ704 (Cugir)

„Nod rutier la Cugir, la joncţiunea DJ704 cu A1, în Judeţul Alba. Va spori gradul de accesibilitate a zonei industriale Cugir către autostrada Sibiu-Orăștie”, scrie ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Nod rutier A1 (km 362+813) – DC129 (Sântuhalm)

„Nod rutier la Sântuhalm, la joncţiunea DC129 cu Al, în Judeţul Hunedoara. Marele beneficiu este conectarea la rețeaua de transport TEN-T a unor zone spre care, momentan, accesul este dificil. Astfel sunt susținute economia și turismul local, pentru dezvoltarea durabilă a regiunii”, notează Drulă.

Nod rutier A1 (km 450+210) – DJ609 (Bethausen)

„Nod rutier la Bethausen, la joncţiunea DJ609 cu Al, în Judeţul Timiş. Va îmbunătăți accesul fluxurilor de trafic generate de localitățile Cliciova, Bethausen și Cladova”, scrie ministrul Transporturilor.

Nod rutier A1 (km 485+030) – DJ609E (Recaș)

„Nod rutier la Recaș, la joncţiunea drumului judeţean DJ609E cu A1, în Județul Timiș. Sunt facilitate atât legăturile cu stațiunea viticolă Recatim – Stanciova, cât și descărcarea fluxurilor de trafic de pe DN6”, spune Cătălin Drulă.

Nod rutier A1 (km 528+509) – DJ682G (Cruceni)

„Nod rutier la Cruceni, la joncţiunea DJ682G cu Al, la sud de municipiul Arad. Va facilita distribuția traficului generat de: DJ682G, DJ682A, DJ682, DJ682N”, spune ministrul Transporturilor.

Nod rutier A3 (km 39+940) – DN1P (Spinuș) – nod pe viitoarea A3 care încă nu a fost construită.

„Nod rutier la Spinuș, la joncţiunea DN1P cu A3, în Judeţul Bihor. Și aici, avantajul este fluidizarea traficului rutier”, spune Cătălin Drulă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro