FOTO Tom Hanks și plasma pe care a donat-o pentru bolnavii de COVID-19
Actorul american Tom Hanks a publicat, pe conturile sale de social media, fotografia unei pungi cu plasmă pe care a donat-o pentru bolnavii de COVID-19, la un spital din Los Angeles.
Starul premiat cu Oscar a scris pe Instagram: „Aceasta este punga de plasmă de săptămâna trecută. Ce pungă! După ce termini cu formularele, este la fel de uşor ca şi cum ai trage un pui de somn”.
După ce s-au vindecat de COVID-19, Tom Hanks şi soţia sa, actriţa Rita Wilson, au donat şi sânge pentru un studiu care are ca scop crearea unui vaccin împotriva acestei boli.
Cei doi au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus în luna martie, pe când se aflau în Australia şi au stat internaţi în spital două săptămâni. Între timp, actorii au revenit în Los Angeles.
Într-un interviu pentru un podcast al platformei NPR, actorul a declarat că, după ce s-au vindecat şi au aflat că au dezvoltat anticorpi, au întrebat dacă pot dona sânge sau plasmă pentru cercetările privind un eventual vaccin, lucru care s-a şi întâmplat.
„Îl donăm în locuri unde sperăm să lucreze la ceea ce mi-ar plăcea să se numească ‘hankaccin'”, a spus actorul glumind.
Până în prezent, nu a fost dezvoltat niciun vaccin eficient împotriva bolii provocate de noul coronavirus apărut în China, SARS-CoV-2, informează Mediafax.
View this post on InstagramA post shared by Tom Hanks (@tomhanks) on Apr 29, 2020 at 10:06am PDT