Sari direct la conținut

FOTO Vacanță în Malta: Prețul unui sejur de-o săptămână și ce poți face acolo

HotNews.ro
Valletta, Malta, Foto: Ben Pipe / robertharding / Profimedia Images
Valletta, Malta, Foto: Ben Pipe / robertharding / Profimedia Images

Malta are reputația unei destinații scumpe printre români și nu numai. Nu e tocmai de mirare ținând cont că e o țară insulară care trebuie să importe o grămadă de lucruri. Dar în realitate un concediu acolo poate fi mai ieftin decât pe litoralul românesc.

Trebuie menționat de la început că Malta s-ar putea să nu fie o destinație pentru oricine, dar nu neapărat din cauza bugetului (sau cel puțin nu dacă ne raportăm la prețurile de la noi). Dar, fiind practic o stâncă în mijlocul Mării Mediterane, numărul de plaje e destul de limitat și sunt stațiuni pe malul mării unde lipsesc cu desăvârșire.

Asta înseamnă că, dacă vrei mare și soare, alegerea cazării se va învârti în jurul opțiunilor de plajă, dacă nu vrei să stai la piscina de la hotel toată ziua.

Cam așa arată majoritatea litoralului maltez, nu tocmai primitor

Noi am ales să mergem în Mellieha, un orășel din nord-vestul insulei principale, fiindcă da, Malta e de fapt formată din trei insule, cea pe care o știe toată lumea și două mai mici. Am ales Mellieha fiindcă am citit că are una dintre cele mai bune plaje (de fapt ar fi chiar cea mai mare, dar nu știam asta când am făcut rezervarea), am găsit preț bun la un hotel foarte fain, și e aproape de celelalte două insulițe, pe care voiam neapărat să le vedem.

Sigur, nu e ca și cum nu le-ai putea vizita dacă stai și în altă parte a insulei principale, dar că erau aproape ni s-a părut un atu, pe lângă plajă și preț.

Al doilea lucru de știut dacă vrei un deal bun la cazare (și biletele de avion): trebuie să îți faci rezervare din timp. Bănuiesc că ăsta ar fi un sfat general valabil pentru multe destinații când îți faci rezervările pe cont propriu, deși probabil diferența nu ar fi atât de mare dacă decizi să mergi last minute prin agenție într-o țară turistică cu multe opțiuni ca Turcia, Grecia sau Egipt.

Cât poate costa un concediu de 7 zile în Malta

Noi (eu și prietena mea) ne-am făcut rezervările foarte devreme, undeva pe la sfârșitul lui februarie pentru un sejur în iunie, așa că am găsit un hotel de patru stele cu piscină în dotare la 720 de euro și mic dejun inclus. Pe biletele de avion Cluj-Malta am dat 1.244 de lei, cam 255 de euro la cursul de la momentul respectiv. Pe lângă bagajele mici de cabină ne-am luat și unul de cală de 10 kg pentru amândoi.

E drept că noi suntem obișnuiți să călătorim light dar, dacă n-ai copil, sincer nici nu-mi pot imagina ce ai putea împacheta atâtea încât să ai nevoie de mai mult de un troller mare pentru două persoane.

Biserica din Mellieha, văzută de la balconul hotelului

Din păcate, când îți iei bilete pe cont propriu și nu mergi prin marii tour-operatori care au zboruri charter, ești la cheremul companiilor aeriene. Nouă ne-a făcut o bucurie una din faimoasele companii low cost de la noi și ne-a modificat cu două zile datele de dus-întors ale zborului cu vreo lună jumate înainte să plecăm.

A trebuit să schimbăm datele și la hotel și, fiind destul de aproape data plecării, ne-a costat 44 de euro în plus. Data finală a concediului: 19-26 iunie, cost total de persoană: puțin peste 500 de euro.

O străduță din Mellieha

Ieșirea din oraș

Destinații turistice în Malta

Dacă vrei să te plimbi prin țară, primul lucru pe care ar trebui să îl faci e un abonament „Explore” (pe el mi se pare că scrie exact „tallijna card Explore”) cu care, pentru 21 de euro, poți circula gratuit pe toate liniile de autobuz din Malta timp de 7 zile. Noi am aterizat duminică și, cum ne-am plimbat destul de mult, socotisem miercuri că deja am fi dat mai mult pe bilete de autobuz (e 3 euro unul) decât am plătit pe card.

Pe lângă asta, cum plajele sunt destul de răruțe, te poți trezi că hotelul e ceva mai departe de cât ți-ai imaginat când te-ai uitat pe Google Maps acasă să vezi distanța dintre locul unde te-ai hotărât să te cazezi și ăla unde te gândeai că intri în mare. Din fericire, liniile de autobuz din Malta au stații chiar lângă plajă. Găsești un ghișeu automat să-ți cumperi cardul chiar în fața aeroportului unde e și stația de autobuz.

Deși are o suprafață totală de doar 316 kilometri pătrați, Malta oferă turiștilor o grămadă de atracții și chestii de făcut. Nouă cel mai mult ne-a plăcut Gozo, a doua cea mai mare insulă a arhipelagului, unde poți ajunge cam în 45 de minute cu feribotul din nord-vestul insulei principale.

În drum spre Gozo

Portul din Gozo

Victoria, capitala insulei Gozo, e unul dintre cele mai frumoase orașe din Malta și n-ar trebui să lipsească din itinerarul nimănui. Aici e și una dintre cele 3 catedrale din Malta dar nouă ne-a plăcut cel mai mult vibe-ul medieval al orașului, cu străzi înguste și întortocheate peste tot.

O altă biserică din Victoria

O chestie interesantă ce poate fi văzută în toată Malta, dar parcă mai cu precădere în Gozo, e modul în care oamenii își decorează locuințele cu simboluri religioase, de la basoreliefuri, la picturi sau chiar statui cu Iisus, fecioara Maria sau sfinți. Probabil nu e tocmai surprinzător ținând cont că Malta e cea mai credincioasă țară din Europa (sau a doua după România, în funcție de sondaj) iar influența catolică puternică se vede inclusiv pe clădirile oamenilor.

Un sfânt cunoscut în Victoria

Și un alt nume cunoscut

Ce a fost cel mai impresionant la Gozo e că am luat autobuzul din port până în Victoria și toate localitățile prin care am trecut ne-au impresionat cu arhitectura lor clasică. E chiar o experiență să șerpuiești cu autobuzul pe străduțe pe care n-ar putea să treacă în paralel două mașini. Iar ăsta cred că e marele atu al Maltei: toată țara e practic un muzeu în aer liber, poți să cobori oriunde aleatoriu și vei avea chestii de văzut.

Nu cred că există localitate în Malta, indiferent cât de mică e, care să nu aibă o biserică baroc impunătoare. Imaginează-ți cum ar fi să ajungi într-un oraș din România gen Fieni sau Șomcuța Mică și să descoperi o catedrală de parcă ai fi în Aquitania sau Aragon.

Una dintre bisericile din Iz-Zejtun, un orașel cu o populație de 11.000 de locuitori și o alta din Ghaxaq (sub 5.000 de locuitori):

Oarecum excepție de la stilul arhitectural clasic face St. Julian’s, centrul financiar și de party a Maltei unde e plin de clădiri de birouri uriașe și am văzut probabil cea mai mare monstruozitate arhitecturală din viața mea: o clădire de epocă folosită drept „picior” pentru proptirea unui centru comercial construit deasupra.

Din nefericire, pe lângă că era incredibil de cald era și foarte zgomotos din cauza activităților de construcție intense (plus că nici mirosurile nu sunt foarte grozave în St. Julian’s), așa că ne-am grăbit să plecăm cât mai repede și n-am avut inspirația să pozez hidoșenia. Totuși, orașul are o zonă de baruri și cluburi cât vezi cu ochii în jos pe stradă, deci îmi imaginez că e o destinație favorită a studenților ce ajung în Malta.

Partea bună pentru noi a fost că din St. Julian’s poți ajunge destul de rapid pe jos în Sliema și de acolo în Valletta. De fapt asta e o trăsătură a mai multor orașe din Malta care mai degrabă par cartierele unei zone metropolitane decât municipii de sine stătătoare. Practic, poți trece dintr-un oraș în altul și să nici nu-ți dai seama de asta, că doar ai intrat de pe o stradă pe alta.

Sliema e unul dintre orașele caracteristic malteze

Intrarea în Valletta

Construit de cavalerii ospitalieri, Valletta e probabil unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, fiind totodată și cea mai mică capitală ca suprafață a vreunui stat membru al Uniunii Europene. Aș zice că e o destinație care nu trebuie ratată dacă ești în Malta dar mă îndoiesc însă că și-ar face cineva concediul aici și n-ar avea în plan să meargă să vadă Valletta.

Ține cont însă că mai toate muzeele din Malta se închid la 16:30 (altele au program și mai redus) când îți faci itinerarul să nu iei țeapă ca noi și să le prinzi închise. În general și comercianții stradali maltezi își cam strâng lucrurile și închid prăvălia în jur de ora 17:00.

Monumentul soldaților căzuți în al Doilea Război Mondial, când Malta a fost asediată de Italia

Stilul arhitectural e ca în restul Maltei dar clădirile sunt mai bogate și îngrijite

Nu puteau lipsi tocmai beculețele

Grădinile din Valletta sunt o oază de verde

Bărăci de pescari în Valletta

Evident, ca în cazul oricărei insule, companiile turistice din Malta îți oferă o grămadă de opțiuni de croaziere iar Comino, insulița dintre Gozo și insula principală, e o destinație favorită în acest sens. Insulița în sine însă e un bolovan în mijlocul mării cu o populație permanentă de doi locuitori și câteva clădiri istorice.

Cât costă mâncarea și băuturile în Malta

Și aici ajungem la una din chestiile care m-au surprins cel mai tare: Malta nu e atât de scumpă pe cât credeam. Mai toți amicii și cunoștințele cu care am vorbit și au fost cu ceva ani în urmă m-au avertizat de chestia asta: „da, e fain dar ai grijă că nu-i ieftin”. Mi-am luat bani de buzunar 500 de euro și chiar mă gândeam în ultima zi dacă să mai schimb o sută, să fiu sigur că-mi ajung. Am cheltuit jumătate.

În restaurantele și localurile obișnuite o cafea în Malta costă cam 1,5-2 euro. Anul trecut am fost în Cipru, o țară cu reputația că ar fi mult mai accesibilă pentru buzunarele românilor, și n-am găsit cafea sub doi euro și ăla era prețul pentru „cafeaua” aia oribilă turcească cu zaț. Una normală era 3 euro. În Limassol chestia nebăubilă era 3 euro și cafeaua normală 4.

În Malta o sticlă de apă la jumate e cam 1-1,5 euro, inclusiv la magazinele de lângă plajă și la restaurant, o doză de Coca-Cola 1,5-2 euro. Pe bere am dat între 2,5 și 5 euro, pe cocktailuri între 6 și 9 euro.

Inițial m-am gândit că poate e mai ieftin în Mellieha unde stăm noi, că e un orășel mai pensionăresc, gen cum e 2 Mai comparativ cu Vama Veche (dacă nu s-a schimbat între timp, n-am mai fost de ani de zile). Când am mers în Gozo mă așteptam la alte prețuri, ținând cont că e o insulă mică care trebuie să ducă totul de afară. La o terasă din centrul capitalei Victoria am dat 2,5 euro pe o sticlă de apă plată și o doză de Cola.

În Valletta, unde tot așa mă gândeam că sigur o să fie considerabil mai scump, am găsit ceva pub britanic de pe vremea când Malta încă făcea parte din Imperiu, genul ăla cu poze cu familia regală și unități ale armatei britanice pe toți pereții. Am dat 10 euro pe un burger de vită Black Angus cu ciuperci și brânză albastră. Nu știu dacă în Cluj aș găsi sub prețul ăsta, la noi pe litoral nici nu vreau să mă gândesc.

Tot 10 euro am dat în Mellieha la restaurant pe o porție de paste cu somon și pe o pizza din care am putut mânca jumate deși eram absolut hămesit după o zi de plimbat și vizitat. Dar în Malta poți mânca lejer sub 10 euro să te saturi. Un kebab e cam la aceleași prețuri ca în Cipru, deci mai ieftin decât la Dristor.

O franciză de încercat

Prețurile pentru mâncarea tradițională malteză

Un meniu tradițional cu 3 feluri e 14-15 euro dar nu m-am încumetat să îmi iau fiindcă, la fel ca în Cipru, oamenii n-au conceptul de „mediu”. Când am fost în Marsaxlokk, un sat pescăresc tradițional ce adesea prinde topurile de „cele mai pitorești destinații din Europa”, mi-am luat în schimb ceva ce se numea parcă „platou marinăresc”:

14 euro, cu garniturile incluse

Sincer, am dubii că aș găsi la noi pe litoral o chestie de genul la 70 de lei. Prietenei mele nu i-a fost foame așa că și-a luat o înghețată și o cafea, eu un Pepsi (n-aveau Cola). Nota: 20 de euro.

Mică paranteză: Marsaxlokk e într-adevăr drăguț dar cum am ajuns chiar în ultima zi nu m-a impresionat cu nimic, ca arhitectură n-are ceva în plus față de orice altă localitate din Malta. Singura chestie diferită sunt bărcuțele pescărești în toate culorile din port. Dar da, e drăguț să mănânci chiar pe mal cu ele ca fundal.

Evident, sunt și restaurante unde poate fi considerabil mai costisitor să iei masa. Dar, pe lângă că în ziua de azi mereu poți consulta Tripadvisor să găsești recomandări pentru locuri de mâncat cu prețuri rezonabile, în Malta toate restaurantele au în față meniul, la fel ca în alte țări mediteraneene.

Deci e cam exclusă varianta să intri într-un local și să îți vină să te ridici imediat după ce ai deschis meniul, cum se mai întâmplă în România

În total am cheltuit 240 de euro, sumă în care au intrat și asigurarea de călătorie și suveniruri pentru familie. Costul total al unui sejur de 7 nopți în Malta: 749,5 euro.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro