Sari direct la conținut

​FOTO / VIDEO Circulația pe drumul expres din beton către podul Giurgiu-Ruse s-a deschis azi / Cum arată noul drum de la intrarea în țară

HotNews.ro
Drumul din beton spre Bulgaria, Foto: CNAIR
Drumul din beton spre Bulgaria, Foto: CNAIR

De luni la prânz s-a deschis circulația pe o nouă șosea, echivalentă la standard cu un drum expres, și care s-a construit în ultimul an lângă Giurgiu. Vorbim de o șosea nouă de circa 6 km care ocolește orașul Giurgiu și ajunge direct în vama cu Bulgaria și care e gata mult înaintea termenului contractual. Drumul vine cu o noutate: sistemul rigid alcătuit din beton, turnat automat cu finisoare speciale aduse din Germania.

Noul drum are o lungime de circa 5,72 km și un profil de drum expres – 2×2 cu parapet median, fără intersecții la nivel, exceptând cele două sensuri giratorii din capete. Deși are un profil de drum expres, noua variantă ocolitoare a orașului Giurgiu va funcționa în regim de drum național cu limitele de viteze aferente, având în vedere că legislația românească nu a fost actualizată pentru adevăratele drumuri expres conform normativelor.

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă descria încă din primăvară proiectul că fiind „prima „autostradă nemțească” din România”, făcând referire practic la tehnologia folosită pentru așternerea betonului. Tot de pe atunci Cătălin Drulă promitea că proiectul va fi deschis până la finalul anului, înainte de termen.

Asociația Pro Infrastructura a explicat că „tronsonul aduce în premieră în România o tehnologie nemțească de așternere a betonului rutier, suprafață mai puțin obișnuită pentru șoferii români. Da, betonul rutier se așterne la fel ca asfaltul, nu se toarnă. Sperăm să fie un exemplu de succes și soluția să fie implementată și pe alte segmente cu trafic greu foarte intens”, mai notează Asociația.

Drumul spre Vama Giurgiu, cu calea de rulare din beton – „Un proiect pilot”

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, explica în primăvară că noul drum va fi unul expres și va fi realizat din beton.

„Avem un proiect de care eu sunt foarte mândru că îl facem. La intrarea dinspre Bulgaria, la Giurgiu, ne vom urca pe un drum nou, un drum expres, ca o autostradă de 6 kilometri, care ocolește complet Giurgiu și ne scoate în DN5 la nord de oraș. Este un drum cu patru benzi, cu separare pe mijloc, realizat din beton. E o premieră după experimentul eșuat din anii ’90 București-Fundulea. Soluția de atunci a dat greș. A fost un exemplu de așa NU”, a explicat ministrul Drulă.

„Acum CNAIR s-a gândit bine să înceapă cu un proiect micuț, un proiect pilot, pentru că astfel de drumuri și autostrăzi din beton se fac în multe alte țări și există analize că pe un ciclu de costuri, pe durata de viață a drumului, devine mult mai ieftin. Lângă Giurgiu se va lucra mecanizat de către o firmă austriacă ce a mai făcut în România piste de aterizare din beton, deci ar trebui să iasă totul brici”, a declarat Drulă.

„Scăpăm de acea rușine de drum până când intrăm în Vamă. Firma austriacă a promis că-l livrează la finalul anului”, a mai spus ministrul.

Drumul de legătură se desprinde din DN 5, la km 56+197, printr-o intersecție giratorie și se continuă spre sud, intersectându-se cu DN 5 și DJ 507, printr-un alt sens giratoriu la km 62+404. Drumul ajunge în sensul giratoriu de la punctul vamal prin Strada Unirii, aceasta urmând a fi reabilitată la 2 benzi pe sens, cu aceeași structură ca a variantei ocolitoare.

„Sperăm că acest proiect ne va dovedi că porțiunea de beton București-Fundulea de pe A2 a fost doar un „accident nefericit” și că șoselele din beton pot fi o soluție pentru drumurile din România”, susținea și Asociația Pro Infrastructura în luna mai.

„Mai ales că această variantă va fi utilizată preponderent de traficul greu (camioane) care, după cum ne arată experiența, provoacă apariția „șleaurilor” în asfalt, mai ales în zonele cu timpi lungi de așteptare, așa cum sunt Punctele de Trecere a Frontierei (PTF)”, mai aprecia Asociația.

Drum de legătură DN5 – Vama Giurgiu

Lungime: 5,72 km

Constructor: PORR Construct

Valoare: 107 mil lei. fără TVA

Contract semnat în: 19.11.2019 (proiectare și execuție)

Lucrări începute: 21 octombrie 2020

Termen contractual: Q2 2022

Finalizare posibilă: Decembrie 2021

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro