FOTOGALERIE Al Di Meola la Sala Palatului: Cognomen – Vitezomanul

Cu mai bine de jumatate de secol in urma, Charlie Parker, unul dintre marii jazzmeni ai lumii, spunea ca a inventat bebop-ul (stil de jazz caracterizat de un tempo rapid, virtuozitate instrumentala si improvizatie) pentru ca muzicienii albi sa nu ii poata imita sunetele. Cateva decenii mai tarziu, parca dominat de dorinta de a crea tot o astfel de muzica imposibil de copiat, chitaristul Al Di Meola a dat nastere unei tehnici unice. Prezent saptamana aceasta la Sala Palatului din Capitala, alaturi de trupa New World Sinfonia, artistul a demonstrat, vreme de aproape doua ore, ca ar trebui adoptate legi impotriva depasirii vitezei legale pe scena.

Seara de 25 mai a fost deschisa de cunoscutul chitarist A.G. Weinberger, alaturi de trupa sa. Vreme de peste 30 de minute, cel supranumit The Transylvanian Guitar Man a cantat piese ca Harlem Nocturne, Only The Blues Can Talk To Me („Only the Blues can talk to me / Only the Blues know how I feel”), dar si doua preluari surpriza dupa Beatles, interpretate in varianta blues: Yesterday si Blackbird.

Si daca John McLaughlin aparea pe scena Salii Palatului, in urma cu o saptamana, marti seara a venit randul unui alt mare chitarist sa isi faca simtita prezenta in fata publicului bucurestean. Avand alaturi trupa New World Sinfonia (Gumbi Ortiz – percutie, Fausto Beccalossi – acordeon, Victor Miranda – bas, Kevin Seddiki – chitara, Peter Kaszas – tobe), Al Di Meola, unul dintre cei mai reprezentativi artisti de fusion jazz experimental contemporan, a „atacat” neincetat, cu degetele sale de Ferrari, fiecare tasta de chitara, fie ca a fost vorba de chitara clasica sau de cea electrica.

A oferit piese optimiste, ca Siberiana, Odd Bar, Double Concerto (in cinstea lui Astor Piazzolla, muzicianul sau preferat), Bona, Fireflies, Turqoise, Michaelangelo’s 7th Child (dedicata tatalui sau, nascut al saptelea intr-o familie cu 13 copii), Midnight Tango, One Night si Umbras, pentru ca bisul sa se incheie cu Mediterranean Sundace, la care a contribuit si A.G. Weinberger.

A demonstrat, vreme de aproape doua ore, ca i s-ar potrivi supranumele de Vitezomanul si ca nu degeaba este considerat de multi drept cel mai bun chitarist de jazz din lume, “depasind limitele chitarii pentru a avansa instrumentul in sensul pur, cu o stapanire totala a diferitelor stiluri si o indemanare pur si simplu uluitoare”, dupa cum afirma chiar Robert Lynch, istoric in arta chitarei.