Sari direct la conținut

FOTOGALERIE ​​Au inceput lucrarile de restaurare a Hanului Gabroveni. Vezi cum arata proiectul

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Ministerul Culturii si Primaria Capitalei au inceput, de cateva zile, lucrarile de restaurare a Hanului Gabroveni, din Centrul Istoric al Capitalei. Imobilul, al carui proprietar este municipalitatea, a stat in paragina zeci de ani, anul trecut fiind in pericol de colaps. Reprezentantii Ministerului Culturii, promit ca lucrarile de restaurare a cladirii vechi vor fi gata pana in luna mai. Dupa finalizarea lucrarilor de restaurare, Primaria Capitalei va construi langa han, o cladire noua, care va adaposti o sala de spectacole. Pentru realizarea celor doua proiecte se vor plati 5 milioane de euro. Din aceasta suma, 1,65 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile.

„Am obtinut la inceputul anului 2012 autorizatia de construire pentru restaurarea hanului. Fiindca vremea a fost asa cum a fost, pana acum s-a facut organizarea de santier. De cateva zile am inceput lucrarile de consolidare si restaurare a cladirii. In trei luni vom termina constructia, la rosu. Se va face consolidarea cladirii si va fi gata fatada spre strada Lipscani. Ca sa ne putem incadra in termen, muncitorii vor lucra in doua schimburi”, a declarat pentru HotNews.ro, Bogdan Trimbaciu, directorul Unitatii de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, directia care gestioneaza fonduri europene. Dupa finalizarea cladirilor, hanul va adaposti birourile Centrului de proiecte culturale al Primariei Capitalei (ARCUB) si un centru cultural.

Lucrarile la cladirea de pe parcela vecina, practic o extindere a hanului, vor incepe dupa terminarea lucrarilor de restaurare a cladirii vechi. „Noi vom incepe lucrarile dupa ce Ministerul Culturii va termina restaurarea hanului. Vom reconstrui pasajul vechi de trecere intre strazile Lipscani si Gabroveni. Cladirea noua va avea aceeasi inaltime ca hanul si va adaposti o sala de spectacole”, a declarat pentru HotNews.ro, Mihaela Paun, directoarea ARCUB.

Lucrarile de consolidare a hanului incep cu un an intarziere deoarece, licitatia pentru punerea in siguranta a cladirii a fost contestata, lucrarile nu s-au putut realiza. Din aceasta cauza, imobilul fiind in stare de colaps, proiectantii nu au putut intra in cladire pentru a face masuratorile pentru proiectul de restaurare.

Concurs pentru proiectul de restaurare

Pentru restaurarea hanului si realizarea aditiei de pe parcela vecina, Ordinul Arhitectilor din Romania in parteneriat cu Primaria Capitalei si Ministerul Culturii, a organizat concurs de arhitectura in septembrie-decembrie 2009. Castigatorul competitiei, firma de arhitectura care face proiectul pentru restaurare a hanului si cladirea noua, este Meta Concept Design (arh. Adina Ionita, arh. Flaviu Barbacaru, arh. Mihai Opreanu si ing. Stefan Lichwar). Pentru serviciile de proiectare, compania va fi platita cu circa 125.000 de euro, potrivit site-ului de licitatii publice.

Potrivit ARCUB, licitatia pentru executarea lucrarilor de restaurare si construirea cladirii noi a fost castigata de firma Aedificia Carpati, pentru suma de 5 milioane de euro (17 milioane lei plus TVA). Din aceasta suma, Ministerul Culturii va plati 1,65 milioane lei, fonduri europene nerambursabile accesate prin Mecanismului Financiar Spatiul Economic European. Acesti bani vor fi folositi pentru restaurarea cladirii vechi. Pentru construirea cladirii noi, Primaria Capitalei va plati circa 3,5 milioane de euro.

In anul 2011, fiindca hanul era in pericol de colaps, Ministerul Culturii, a mai platit circa 100.000 de euro pentru punerea in siguranta a cladirii. Lucrarile au fost executate de firma Niso Coninstal.

Istoric Hanul Gabroveni

Pana la inceputul secolului al 19-lea, in zona Centrului Istoric erau preponderent locuinte ale „orasenilor” si pravalii. In perioada anilor 1802-1804 orasul trece printr-o perioada de dezvoltare comerciala. Urmare a acestui fenomen apare si Hanul Gabroveni. Se pare ca aceasta cladire aduce in peisajul orasului pentru prima data elementul „pasaj”, potrivit informatiilor de pe site-ul www.hanulgabroveni.ro. La parter se aflau pravalii pentru vanzarea cu amanuntul a produselor textile. Catre mijlocul secolului 19, cladirea se afla intr-una din perioadele sale de maxima prosperitate si faima negustoreasca. Si in perioada comunista si-a pastrat caracterul comercial. „Imediat dupa Revolutie, Guvernul a concesionat cladirea unor societati comerciale, care ar fi trebuit sa prezinte un plan de reabilitare. Acest lucru nu s-a intamplat, iar in 1997 s-a demarat o serie de procese in instanta intre concesionari si Primarie. In 1999 prin sentinta judecatoreasca, municipalitatea a obtinut evacuarea imobilului”, scrie Wikipedia.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro