Sari direct la conținut

FOTOGALERIE Cum arată lucrările la linia ferată Gara de Nord – Aeroport, cu câteva luni înainte de finalizarea lor

HotNews.ro
Statia de la aeroport, Foto: Ministerul Transporturilor
Statia de la aeroport, Foto: Ministerul Transporturilor

​Miercuri a fost comunicată și o dată oficială pentru inaugurarea trenului Gara de Nord – Aeroport, iar lucrările au avansat în ultimele săptămâni, mai ales în zona gării de la aeroport. Euro 2020 a devenit Euro 2021 din cauza pandemiei, iar România va găzdui trei meciuri în iunie anul viitor. Stația de la aeroport este aproape gata, iar când trenurile vor începe să circule, drumul va dura 21 de minute. Data promisă este de 26 august.

Lucrările sunt gata în proporție de 70%, spune Gică Popescu.

Despre trenul Gară – Aeroport

Traseul va avea 19,1 km și trenurile ar trebui să-l parcurgă în 21 minute. Ar fi trebuit să fie gata până în mai 2020, dar termenul era imposibil de respectat din cauza unor litigii care au blocat lucrările pe unul dintre cele trei tronsoane.

Foto Ministerul Transporturilor

S-a lucrat intens pe tronsoanele cuprinse între terminalul Sosiri al Aeroportului Henri Coandă și DN1, respectiv între Telekom Arena și halta Odăile. Nu s-a lucrat câteva luni pe tronsonul de mijloc care a fost blocat în Justiție de o contestație depusă de reprezentanții hotelului Vienna House și o persoană fizică, proprietara unei case din zonă. Lucrurile s-au deblocat în urma unui protocol semnat în martie.

Încă din 2016 se vorbește despre această legătură feroviară și planurile de atunci prevedeau că lucrările vor începe în 2017. Autorizația de construcție a fost dată după jumătatea lunii august 2019 și lucrările au început în septembrie anul trecut.

Asocierea Arcada – ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH va conecta aeroportul Otopeni la reţeaua feroviară, printr-un contract de 398 milioane lei fără TVA. CFR a semnat în iunie 2019 contractul la sediul Ministerului Transporturilor.

Proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (proiectare şi execuţie)” prevede realizarea unei noi linii de cale ferată în lungime de 2,95 km, din care 1,52 km va fi un viaduct care va supratraversa DN1. Proiectul se va termina într-o stație supraterană peste sensul giratoriu din dreptul parcării de la terminalul sosiri (T1) al aeroportului.

Contractul avea oficial o durată de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro