Sari direct la conținut

FOTOGALERIE Imagini cu stațiile de metrou de pe Magistrala 5 din Drumul Taberei. Pro Infrastructura: „Estimarea noastră realist-optimistă pentru deschidere: Decembrie 2019”

HotNews.ro
Statia Orizont - scari rulante, Foto: Asociatia Pro Infrastructura
Statia Orizont - scari rulante, Foto: Asociatia Pro Infrastructura

Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Eroilor ar putea fi deschisă abia în decembrie 2019, cel puțin așa crede Asociația Pro Infrastructură după ce a fost în vizită pe șantierul metroului. Lucrările la majoritatea stațiilor sunt pe final, iar șinele și instalațiile sunt aproape montate în totalitate. De ce va dura așa mult până la deschidere? Licitația pentru sistemele de siguranță și automatizare încă e blocată în justiție. „După ce lupta contestațiilor se încheie, este nevoie de MINIM 9 luni pentru instalarea, integrarea și testarea echipamentelor și soft-ului de management al traficului”, susține API.

„Am mers la Eroilor, Academia Militară și Râul Doamnei, punctele care sunt cele mai întârziate. Nu am ajuns și la Parc Drumul Taberei, cealaltă stație unde avansul este mai mic față de restul liniei, dar ne-am oprit și la Orizont, acolo unde lucrările sunt aproape de 100%”, scrie Asociația Pro Infrastructură care publică și un amplu fotoreportaj pe forumul PeUndeMerg.ro.

Când se va deschide M5?

„Tristul adevăr este că nimeni nu poate spune cu exactitate. Licitația sistemului de siguranță și automatizare a circulației încă nu are un deznodământ. Deși judecătorii au mai dat unele verdicte, bătălia în instanță nu s-a terminat, așa cum eronat au declarat în presă unii „experți” și oficiali! După ce lupta contestațiilor se încheie, este nevoie de MINIM 9 luni pentru instalarea, integrarea și testarea echipamentelor și soft-ului de management al traficului”, sunt de părere reprezentanții ONG-ului.

Așadar, în acest moment, estimarea noastră realistă-optimistă este că deschiderea poate fi în luna decembrie 2019, DACĂ se va semna în următoarele 30-60 de zile contractul încă disputat în instanță și DACĂ italienii de la Astaldi vor reuși să se mobilizeze suficient în continuare.

Stația Academia Militară:

Stația Râul Doamnei:

Tunel cu șinele instalate:

Stația Eroilor 2 – cu lumina naturală de la suprafață care va ajunge până pe peron:

Stația Orizont – aproape finalizată:

Mai multe poze pe forumul PeUndeMerg.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro