FOTOGALERIE Ioan Gyuri Pascu a cantat la Cinema Patria: Sa nu va indepartati niciodata de mijlocul vietii. Sa fiti in viata. Sa nu aveti trecut, sa nu aveti viitor

La cinematograf nu ruleaza intotdeauna filme. Uneori se povestesc vieti si se fac marturisiri. Pe 15 iunie, la Patria, Ioan Gyuri Pascu a prezentat spectacolul Life Story, un „one man show” in care s-a fumat pe scena, s-a baut cafea, s-a cantat la muzicuta si la chitara. Vreme de peste doua ore, Gyuri si-a prezentat viata, a glumit, a spus bancuri, ne-a cantat balade si cantece vesele si a plans cand, intr-un moment de sinceritate maxima, si-a dezvaluit trairile si regretele. „Uneori si aceste mizerii pe care le facem in viata ne ajuta sa vedem lumina de langa ele. Si, asa cum v-am mai spus, tristetea face parte din fericire. Nu ura, nu gelozia, nu posesivitatea”.

„Sincer va spun, eu nu pot sa incep o zi fara cafea. Chiar am impresia uneori, cand stau si meditez, ca viata mea a inceput cu o cafea, sau ca m-am nascut dintr-o cafea.”

„Va spun totusi de ce m-am asezat – ca sa nu va inchipuiti ca o sa fie un stand up comedy, am zis nici sa fie un sit-down drama. Am zis sa fie un fel de sit-down romantic comedy. Ceva care contine si bucurie, si tristete, totul face parte din fericire, din bucuria de a trai.”

„In 1961, 31 august, la maternitatea din Agnita, mama mea, doamna Maria Pascu m-a nascut. Si urma sa-i fie adus copilul la alaptat, stiti cum e, a doua zi, la lapte. S-au creat mari sanse, deci universul i-a creat mamei mele o sansa, adica i s-a adus un copil foarte frumos, dolofan, brunet, mancacios. Mama a spus: Asta nu-i al meu! Asa este! Am fost adus eu dup-aceea, un copil care n-avea nici doua kile. Ma rog, asa am inteles eu: a fost greu sa-mi dea cordonul ombilical in jos, ca eram foarte marcat, ca un general. Cum purtau stia ai lui Napoleon bastonul, eu purtam cordonul. Ma rog, un cordon prea mare pentru trupul meu plapand, ca sa zic asa.”

„Apoi a fost vorba: Sa aratam copilul fratilor! Pentru ca mama mea, din cealalta casatorie, mai avea doua fete si un baiat. Copii au fost adusi – nu era o problema, stateam la 50 de metri de spital, pe strada spitalului. Ei, si-am fost ridicat la geam de mama mea. Si bineinteles ca fratii mei au fost pana la urma de acord si la unison au spus: pe asta sa nu-l aduci acasa!”

„Se pare ca se prescria o cariera de artist pentru mine: am invatat sa vorbesc mult mai bine decat sa merg. Deci nu stiam sa merg, dar vorbeam semi-coerent.”

„Am crescut ceva mai mare, am crescut la gradinita. […] Noi purteam pe vremea aia spielhosen – daca stiti ce-s aceia. Aveam dresuri de-alea, strampani, cum le ziceam noi. Si eu am vazut ca li se scurg strampanii celorlalti. Aveam niste paturi de sarma. Cand am vazut asa, era foarte tentant. Si le-am legat catorva colegi de gradinita strampanii de acele sarme. Mama mea m-a gasit, cand a venit, mai inalt decat eram: ma tineau cu mainile sus, la colt. M-a dus acasa, am luat o alta papara, ca sa zic asa, pentru ca pe vremea aceea nu existau atatea ONG-uri.”

„De obicei, in viata mea, nu stiu de ce, de cate ori trebuia sa fac ceva, veneau si spuneau prima data: nu!” Deci cand a trebuit sa invat la chitara, profesorul meu de pian – pentru ca eu voiam sa ajung handbalist precum Cristian Gatu – a vazut ca nu prea invat la pian… Maica-mea a zis: pai sa-l dam la chitara, are ureche, canta frumos. Nu, pana nu poa’ sa cuprinda chitara pana sus cu toate degetele, n-are rost sa-l dati. Bineinteles ca nici in ziua de azi nu pot sa cuprind cu degetele.”

„Acuma mi se pun doua intrebari: „De ce ati plecat de la Divertis? V-ati certat sau…?” Sau: „Ati slabit cam mult: Ati vrut dumneavoastra sau…?””

„Eu tot voiam sa ajung handbalist, asta-i adevarul. Eram foarte bun la handbal, voiam sa ajung al doilea Cristian Gatu, dar pentru ca Dumnezeu se hotarase sa ma faca artist, a hotarat sa nu ma creasca in inaltime. Si nu poneam sa nu fiu frontman. La gradinita am fost frontman. Din cauza ca eram cel mai mic, ma puneau in primul rand. La scoala frontman – eram in prima banca.”

„Eu tot nu intram la facultate dupa ce am venit din armata. Am mai dat de doua ori la Bucuresti, la Filologie, si am picat cu brio. Si s-au hotarat, la un moment dat, doi prieteni sa joace sah. Si unul era electrician, Sturza, unul era directorul Clubului Tineretului din Agnita. Si nu prea avea voie sa-l bata Sturza pe ala. Zic: Pai daca-l bate Sturza, intru la Filologie la Cluj. Si pana in ziua de azi, sa stiti, electricianul Sturza m-a bagat pe mine la facultate.”

„Sa tineti minte ziua de astazi. Sa traim acelasi prezent, sa ne intalnim pe strada, sa dam mana, eventual sa dati o bere din cand in cand. Eu nu stiu daca o sa am.”

„Sa nu va indepartati niciodata de mijlocul vietii. Sa fiti in viata. Sa nu aveti trecut, sa nu aveti viitor. Sa aveti numai prezent, pentru ca e singurul timp care exista.”

„Uneori si aceste mizerii pe care le facem in viata ne ajuta sa vedem lumina de langa ele. Si, asa cum v-am mai spus, tristetea face parte din fericire. Nu ura, nu gelozia, nu posesivitatea”.