FOTOREPORTAJ Ambasada creativa – Cum arata si ce se intampla in locul unde sunt desenate masinile Dacia ale viitorului
Intr-o vila de pe langa Piata Romana, in fosta ambasada a Elvetiei se gaseste unul dintre locurile cu cele mai multe secrete. Nu e vreo banca sau vreun sediu al SRI-ului, ci studioul unde Renault a desenat modelele din gama Dacia si unde se lucreaza inca de pe acum la masinile pe care le vom vedea pe sosele dupa 2016-2017. Casa este bine pazita, iar vizitele sunt o raritate, insa in articol puteti citi despre impresiile primei vizite dupa sase ani de pauza.
Culorile vii ce mascheaza ravnitele secrete
Casa este spatioasa si luminoasa, la etaj se urca pe o scara eleganta, spiralata, iar camerele de la etaj, unde lucreaza designerii, sunt pline de culoare. Postere cu concepte Renault din trecut, cu diverse siluete de masini excentrice, reviste de design si multe monitoare cu touch-screen la care angajatii jongleaza cu diverse machete 3D pe care le intorc pe toate fetele special pentru noi, vizitatorii.
Pe unele birouri se gasesc zeci de machetute de plastic, in stilul celor care se gasesc in comert, iar in cateva nise din perete sunt asezate in scop decorativ machete ceva mai mari, busturile mici si expresive, dar si adidasi in culori tipatoare. Am putut atinge diverse materiale, am vazut schite, planse de proiectare, mostre de material si multe elemente cu care „desenatorii” auto se intalnesc zi de zi.
Departe de a fi martorii unei zile de lucru normale. ba din contra, pentru angajatii centrului de design activitatea era paralizata fiindca au fost ascunse toate secretele legate de viitorul designului Dacia. Se stie ca pozele-spion se vand la mare pret si chiar si diverse schite stil „exercitiu de imaginatie” despre cum ar putea arata Daciile viitorului sunt „devorate” cu nesat de public si comentate pe larg si cu ardoare.