Sari direct la conținut

Foxconn și Nvidia anunță crearea unor „uzine de inteligență artificială” care să ajute la dezvoltarea mașinilor autonome

HotNews.ro
Logo Nvidia, Foto: Dragan Mihajlovic, Dreamstime.com
Logo Nvidia, Foto: Dragan Mihajlovic, Dreamstime.com

Foxconn, cel mai mare producător mondial de electronice și Nvida, companie cu capitalizare de 1.000 miliarde dolari, au anunțat o colaborare extinsă pentru construirea unor „uzine de AI”, o nouă clasă de centre de date care pot accelera dezvoltarea mașinilor autonome, dar și a roboților industriali.

Așa-numitele „AI factories” vor fi construite pe infrastructura Nvidia GPU care va procesa, rafina și transforma cantități uriașe de date în modele de AI utile.

„Un nou tip de producție a apărut – producția de inteligență. Aceste centre de date care o produc sunt AI factories”, spune Jensen Huang, CEO Nvidia.

Aceste „uzine de AI” vor primi neîncetat date de la mașini autonome din teren și în centrele de date software-ul va fi îmbunătățit și întreaga flotă va putea fi updatată rapid.

Foxconn este celebră mai ales pentru că la fabricile sale se asamblează telefoanele Apple, dar gigantul a intrat în ultimii ani puternic și pe mai multe segmente din industria auto, dorind o diversificare a business-ului.

Nvidia, pentru că a investit enorm în super-procesoarele pentru domeniul AI, a ajuns la o capitalizare de peste 1.000 miliarde dolari, de departe cea mai mare din istoria companiei.

Parteneriatul dintre Foxconn și Nvidia în aceste „uzine de AI” nu se referă doar la mașini electrice autonome, ci și la diverse tipuri de roboți industriali și de echipamente industriale.

Surse: AFP, TechCrunch, Reuters

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro