Foxconn va alege între SUA și Mexic locul primei sale uzine de mașini electrice
Foxconn, cel mai mare producător mondial de electronice, va alege anul acesta locul primei sale uzine de mașini electrice, candidate fiind Mexicul și statul Wisconsin din SUA. Foxconn are forță financiară și știe să-și construiască lanțuri de furnizori, astfel că intrarea sa va influența puternic sectorul auto. Foxconn deja discută cu companii americane (și nu numai) pentru a construi mașini pentru ele și deja a parafat câteva înțelegeri.
Foxconn este cel mai mare producător de iPhone-uri și de alte modele, dar în ultimii trei ani piața aceasta a stagnat, astfel că taiwanezii caută un sector unde este loc mare de creștere.
Sectorul auto pare a fi ce trebuie, iar Foxconn vrea să deschidă o uzină în America de Nord și va alege locul în decursul acestui an. Piața mașinilor electrice va crește cu siguranță cel puțin 10 ani de acum înainte, anul trecut mașinile electrice reprezentând sub 5% din piața auto mondială, deși 2020 a fost cel mai bun an pentru electrice.
Taiwanezii sunt pe cale de a parafa un acord cu Fiat Chrysler Automobiles, parte a grupului Stellantis NV și a semnat două acorduri cu companii auto mai mici: Byton din China și Fisker din SUA.
Ar fi posibil ca cei de la Foxconn să producă și mașina electrică a Apple la noua uzină, dat fiind că există legături strânse între cele două companii.
Foxconn spune că vrea să ajungă să aibă 10% din piața mașinilor electrice în SUA și să lanseze mai repede de 2024 baterii pe o tehnologie nouă: sold state, tehnologie la care mai multe companii lucrează de ceva ani.
În octombrie anul trecut compania a prezentat primul său șasiu pentru mașini electrice, dar și o platformă software despre care spune că va ajuta producătorii auto să aducă pe piața modelele mult mai repede. Cei de la Foxconn spuneau că vor lansa pe acestă platformă două vehicule electrice comerciale ușoare, dar și un autobuz.
Sursa: Bloomberg