Sari direct la conținut

Franta: Militantii Greenpeace care au patruns, anul trecut, intr-o centrala nucleara, de unde au lansat artificii ar putea fi condamnati cu sase luni cu suspendare si sase luni cu executare

HotNews.ro

Militantii Greenpeace care au intrat in octombrie intr-o centrala nucleara din Franta, dar si coordonatorul protestului inedit risca de la sase luni cu supendare pana la sase luni cu executare inchisoare, cel putin acestea sunt pedepsele cerute de catre procurori, relateaza AFP.

Procurorul Christelle Dumont a cerut de asemenea si o amenda de 50.000 de euro pentru Greenpeace Franta, reprezentata de directorul sau general, Jean Francois Julliard.

“Greenpeace a trecut banda rosie”, a subliniat procurorul, cerand tribunalului sa sanctioneze sever atat persoanele morale cat si militantii.

Procurorul a cerut sase luni cu suspendare pentru sase dintre militanti si pentru un responsabil al campaniei de la centrala, Yannick Rousselet.

Sase luni cu executare au fost ceruti pentru doi dintre membrii ONG-ului, deja condamnati pentru intrarea in alte doua centrale nucleare din Franta.

Pe 12 octombrie 2017 opt ecologisti au patruns in centrala nucleara din Cattenom, in estul Frantei, de unde au lansat focuri de artificii pentru a atrage atentia asupra vulnerabilitatii acestor centrale.

Avocatul EDF (operatorul centralei, nota editorului), Thibault de Montbrial, a evaluat din partea sa prejudiciile morale și materiale la peste 700.000 de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro