Sari direct la conținut

Franta: Orange, amenda record de 350 milioane euro

HotNews.ro

Operatorul telefonic Orange a fost amendat cu o suma record de 350 de milioane de euro de catre arbitrul francez al concurentei, pentru practici considerate „grave” pe piata companiilor, scrie AFP

Autoritatea pentru concurenta, sesizata in urma cu sapte ani de concurentii Orange, a subliniat ca este vorba de cea mai mare amenda acordata vreodata unei singure companii.

Orange, mostenitoarea monopolului France Telecom, a fost acuzata ca a abuzat de pozitia dominanta pentru a-si fideliza clientii-persoane juridice, in special in anii 2000, la inceputul boomului telefoniei mobile.

La telefonie fixa, autoritatea a sanctionat accesul privilegiat al Orange la informatii capitale in elaborarea ofertelor comerciale.

Orange, care a cooperat cu autoritatea pentru concurenta, a acceptat decizia fara a face apel.

Amenda reprezinta mai putin de 1% din cifra de afaceri (peste 39 miliarde euro in 2014). „Orange a constituit de mult timp un provizion care este suficient pentru acoperirea amenzii si nu va avea niciun impact asupra rezultatelor noastre si nici asupra obiectivelor financiare”, a declarat PDG Orange, Stephane Richard.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro