Fratele prințesei Diana promite că va spune „adevărul” despre ea într-o nouă carte: „Va fi de importanță istorică”
Charles Spencer, fratele regretatei prințese Diana a Marii Britanii, urmează să publice o carte despre viața surorii sale, promițând să dezvăluie adevărul despre aceasta înaintea împlinirii a 30 de ani de la moartea ei, relatează Reuters.
Diana, prima soție a regelui Charles și mama prinților William și Harry, a murit la vârsta de 36 de ani, în august 1997. Ea și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla împreună cu Dodi al-Fayed, iubitul ei de la momentul respectiv, s-a izbit de un perete în tunelul Pont de L’Alma din Paris, în timp ce se îndepărta cu viteză de paparazzii care îi urmăreau pe motociclete.
„Swan Song: Diana, My Sister” („Cântecul de lebădă: Diana, sora mea”), scrisă de fratele ei, cunoscut sub titlul de conte Spencer, urmează să fie lansată luna viitoare în Marea Britanie.
La fel ca „Spare”, cartea autobiografică a prințului Harry, noul volum va fi tradus în întreaga lume. Editura Michael Joseph, o divizie a celebrei Penguin Random House, afirmă că „Swan Song” va spune povestea prințesei Diana din perspectiva fratelui ei.

Ce spune fratele prințesei Diana despre noua carte pe care a scris-o despre ea
„Având în vedere că se apropie aniversarea a 30 de ani de la moartea tragică a Dianei, am fost din nou copleșit de solicitări pentru interviuri despre sora mea”, a declarat Spencer într-un comunicat.
„Acest lucru m-a convins să-mi aștern în scris propriile gânduri și amintiri, o dată pentru totdeauna, în loc să trec din nou prin disconfortul de a citi opiniile altora, dintre care multe se bazează pe neadevăruri care, în timp, au ajuns să fie acceptate drept adevăr.”
Diana a devenit cea mai fotografiată femeie din lume după ce s-a căsătorit cu Charles în cadrul unei ceremonii fastuoase, în 1981. Cu toate acestea, căsnicia s-a deteriorat, iar cei doi au divorțat în cele din urmă, în 1996.
La înmormântarea Dianei, Spencer a rostit în mod celebru un elogiu funerar în care a criticat aspru familia regală.
„Scopul acestei cărți este să spună adevărul despre Diana din perspectiva fratelui ei, la fel cum am încercat să fac atunci când am vorbit la înmormântarea ei. La fel ca în cazul discursului meu funerar, vreau să vorbesc în numele Dianei și să fac acest lucru într-o manieră deschisă și pozitivă”, a declarat Spencer.
Daniel Bunyard, director editorial la Penguin Random House, a promis că va fi „o carte de importanță istorică”.