FSN redivivus (de Cristian Parvulescu)

In politica, nimic nu este etern. Constanta e doar lupta pentru putere. Nici un conflict nu este ireconciliabil, nici un principiu nu rezista ispitei politice, nici o doctrina nu este suficient de puternica, nici o despartire nu este definitiva atunci cind „interesul superior” o cere.

Parisul merita o liturghie, vorba lui Henric al IV-lea care, pentru a trece de la coroana Navarei la cea a Frantei, isi schimba religia de la protestantism la catolicism. Acum, la inceput de august, in aceasta vara nelinistita, interesul superior este al stingii rominesti aflata in degringolada.

Cei care au dat aceasta sentinta, cei doi politicieni ce incearca sa revina pe podium, se reconciliaza dupa un deceniu si jumatate.

Dupa ce s-au despartit pe tema drumului Romaniei, cind unul s-a declarat reformist pe calea economiei de piata, iar celalalt s-a plasat in continuarea intereselor complexului birocratico-industrial al fostului partid comunist, dupa ce conflictul reformism-antireformism a dus la sciziunea FSN, dupa ce divergentele dintre Presedintele si Primul ministru in functie la acea vreme au determinat

redactarea unei Constitutii nefunctionale, Ion Iliescu si Petre Roman se regasesc. Daca in 1992 se desparteau pe tema reformei, in 2005 se intilnesc in acelasi punct: cei doi copii teribili ai Revolutiei sint ultimele stindarde ale stingii.

Intelepciunea vine cu virsta, desi nici in septembrie 1991 cind il debarca pe Roman, ca, dealtfel, nici in decembrie 1989 cind devenea solutia nomenclaturii si, ulterior, a serviciilor secrete la revolta spontana, sau in 1971 cind isi incepea cariera de concurent de lung termen al lui Ceausescu, Ion Iliescu nu era un neofit in politica.

Cei doi regasesc o noua tinerete revolutionara, iar FSN revine sub forma Polului Social. Astazi Petre Roman il crediteaza pe Ion Iliescu drept un reper politic, desi in urma cu doua luni, cind cei 15 ani de la mineriada care ne-a scos pentru aproape un deceniu din Europa se implineau, il critica pe fostul presedinte pentru rolul sau in acea diversiune.

Datorita lui Ion Iliescu si Petre Roman ne-am intors in istorie, in 1990. Polul Social, aceasta federatie de organizatii politice si sindicale, pare o umbrela de vreme rea. Caci, dupa alegerile prezidentiale din 2000 cind abia obtinea 3% din voturi, dar mai ales dupa ce in 2001 a fost debarcat de Traian Basescu de la conducerea PD, Petre Roman a parasit prima scena a politicii.

Iar Ion Iliescu, izolat in PSD, se afla in cel mai greu moment postdecembrist. Probabil nostalgicii revolutiei, purtatorii de pulovere decembriste, exclusii din noua conducere a PSD si alti nemultumiti vor subscrie din primul moment la aceasta formula. Petre Roman a mai utilizat alianta de stinga cu succes cind a fost format, in 1995, USD prin asocierea fostului PSDR cu PD.

Ion Iliescu, obsedat de consensul vechiului regim si mereu neconsolat pentru ca nu a reusit reeditarea compromisului de la Moncloa si-ar vedea visul cu ochii. In alegerile din 2000 si PSD a experimentat Polul Democratiei Sociale din Romania (acelasi acronim cu al partidului: PDSR).

A fost doar o modalitate de a sprijini electoral PUR si PSDR, formatiuni fara sanse in alegeri dar care aduceau, una sprijin financiar si mai ales mediatic, iar cealalta deschidere catre Internationala Socialista.

Pentru ce insa un Pol Social in 2005? Solutia ar fi de inteles daca formatiunile participante ar fi slabe. Lansarea provocarii organizarii polului de stinga pleaca de la ipoteza incapacitatii PSD de a bascula singur actuala majoritate. La inceputul unui proces de transformare organizationala si doctrinara, condus de un triumvirat dizarmonic, PSD nu este in cea mai buna pozitie.

Desi a doua formatiune politica a Romaniei, cu aproape 30% din intentiile de vot, PSD ramine izolat in Parlament, dar si in societate. In absenta PSD insa, Polul Social va ramine doar o initiativa intre altele.

Fara Ion Iliescu in structura de conducere, PSD a rezistat primei faze a noului ciclu al crizei de succesiune. Condamnat la o criza de lunga durata datorita revenirilor permanente ale liderului fondator (1997, 2005) PSD isi cauta identitatea ca partid. Cita vreme aceasta criza nu va fi depasita PSD nu va putea propune solutii politice convingatoare pe termen mediu sau lung.

Prezenta lui Ion Iliescu, fie si intr-o structura larga, pare sa anuleze orice incercare de reforma. In schimb polul de stinga i-ar oferi fostului presedinte Ion Iliescu ocazia revansei. Grupurile marginalizate la Congresul din aprilie ar putea profita de situatie pentru a impiedica o schimbare radicala, sustinind orice alternative ce vor micsora autoritatea conducerii actuale.

Dincolo de conjunctura, denumirea aleasa, Polul Social, sugereaza un posibil proiect viitor, un PS, un partid socialist reunificat. Ion Iliescu aduce zestrea sa electorala, mai mica decit in trecut, dar suficienta pentru a ameninta PSD, iar Petre Roman capitalul sau de relatii in rindul socialistilor europeni.

Insa nu o noua stinga, ci vechiul FSN renovat, deocamdata neconvingator, este propus ca solutie pentru Romania europeana. Alta denumire, aceeasi actori, aceleasi politici.