Sari direct la conținut

Furt de criptomonede: Un hacker „etic” dorea doar „să se distreze”: ”A fi un lider moral este cel mai tare hack pe care l-aș putea face vreodată.”

HotNews.ro
Hackeri , Foto: Freepik.com
Hackeri , Foto: Freepik.com

Presupusul hacker responsabil de furtul record al criptomonedelor, care a afectat încrederea în securitatea sectorului, a spus că a făcut acest lucru „pentru distracție” într-un text transmis pe Twitter, potrivit AFP.

„Identificarea unui defect în arhitectura Poly Network va fi unul dintre cele mai bune momente din viața mea”, comentează omul care și-a propus să returneze jetoanele furate, în valoare totală de 613 milioane de dolari.

Acum este considerat un „hacker etic” de Poly Network, compania victimă a atacului.

„La ora 8:00 GMT, au fost returnate 342 milioane dolari în active criptografice, inclusiv 4,6 milioane în Ethereum, 252 milioane în BinanceCoin și 85 milioane în OxPolygon”, a scris pe Twitter joi platforma de finanțare descentralizată, care vă permite să efectuați transferuri de criptomonede.

Victima furtului de marți, Poly Network a adoptat imediat un ton conciliant cu atacatorul, îndemnându-l să intre în legătură și să returneze fondurile.

Acum îl poreclește „Mr. White Hat”, referindu-se la hackerii care piratează sisteme informatice pentru a identifica vulnerabilitățile și a ajuta organizațiile să își consolideze securitatea. Unele companii organizează chiar concursuri cu recompense.

„Pe măsură ce comunicarea noastră cu domnul White Hat continuă, activele Ethereum rămase sunt transferate treptat către portofelul cu mai multe adrese cerut de domnul White Hat”, a spus Poly Network.

„Așteptăm ca domnul White Hat să returneze toate criptoasetele utilizatorilor, așa cum a indicat el”.

O persoană care pretinde că este acest pirat a dat explicații într-un text sub formă de întrebări și răspunsuri, publicat pe platformă și transmis de diferiți experți care urmăresc cazul îndeaproape.

„De ce ai transferat jetoanele? Pentru a le pune în siguranță”, după ce a observat o anomalie.

„Pentru a fi sincer, am avut niște ambiții egoiste, să fac ceva distractiv, dar nu dăunător … apoi mi-am dat seama că a fi un lider moral ar fi cel mai tare hack pe care l-aș putea face vreodată.”.

Înșelătoria a declanșat o dezbatere cu privire la valoarea încurajării acestui tip de practică pentru a consolida securitatea finanțelor descentralizate.

„Ofer o recompensă de 5-10% pentru hacks cripto”, a scris pe Twitter @BinomiaPool, care dezvoltă o soluție pentru securizarea transferurilor. „Ar putea fi o soluție câștig-câștig: hackerii nu merg la închisoare. Comunitatea suferă pierderi acceptabile. Codul se îmbunătățește”.

SlowMist, o firmă de securitate cibernetică, a făcut cunoscut faptul că se află pe urmele hackerilor. Dar este dificil să știm dacă domnul White Hat poate fi identificat cu adevărat și dacă ar putea primi o recompensă.

FBI și Departamentul de Justiție nu au răspuns la solicitările AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro