G4media: Analiza tezei de doctorat a premierului Ciucă și cum a ratat Ministerul Educației să depună recursul în termen
Înalta Curtea a decis că Ministerul Educației a depus recursul în afara termenului legal în procesul în care premierul Nicolae Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat.
Astfel, se menține sentința Curții de Apel, care a hotărât, în martie 2022, suspendarea analizei tezei sale de doctorat. Anterior, jurnalista Emilia Șercan prezentase dovezi conform cărora teza de doctorat a premierului Ciucă era plagiată masiv.
Cum justifică Ministerul Educației depunerea recursului în afara termenului
Ministerul Educației Naționale susține, printr-un punct de vedere transmis G4Media.ro de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție subordonată MEN, că a depus recursul în termen deoarece comunicarea cu hotărârea Curții de Apel ar fi ajuns la o anumită persoană care nu este angajata instituției.
Nu se știe cum, comunicarea instanței ajunge totuși la secretariatul UEFISCDI în data de 4.07.2022, adică fix cinci zile mai târziu, cât este termenul legal de recurs. Din acest motiv, Ministerul Educației susține că a formulat recursul în termen, deoarece oficial a înregistrat comunicarea pe data de 4 iulie, nu pe 30 iunie când a primit-o anonima VB, care nu lucrează în minister.
Întrebarea care se pune, este cum a fost posibil ca această corespondență să ajungă la o persoană anonimă care nici nu lucrează la UEFISCDI?!