Gabriel cumpara relocarea rosienilor pe bonuri

Acum, in jurul comunei roiesc politicieni, presedintii companiei canadiene Gabriel Resources si o armata de specialisti in imagine. La prima ciocnire cu realitatea romaneasca, ecologistii care lupta pentru conservarea zonei au pierdut in fata unei tarabe cu mici si bere.

La Rosia Montana viata curge intre razboiul pentru conservarea mediului si lupta de convingere a maselor ca Gabriel (Gabriel Resources, societatea care doreste sa exploateze zacamantul de aur din zona) este o companie plina de bune intentii.

La Rosia Montana poti ajunge lejer cu masina, desi in aceste zile Gabriel organizeaza excursii pentru toti cei care vor sa afle cum stau lucrurile (evident, din perspectiva canadiana) cu mina de la Rosia Montana.

Ultima escapada la Rosia Montana am comis-o la mijlocul saptamanii trecute, cand Gabriel m-a invitat sa ii caut acul in carul cu fan al programului de relocare al satenilor. Inarmat cu o migrena si o stare de sufocare imprimata de canicula din capitala Transilvaniei, am plecat spre Rosia Montana la ora doua dupa-amiaza.

Drumul pana in localitatea din Apuseni este practicabil, pe alocuri peisajul te fura, in special muntii, care, in mod ciudat, mai sunt acoperiti de paduri.

Taranii si aurul

Desi era joi, rosienii (asa sunt numiti in reportaje localnicii din Rosia Montana) au luat cu asalt dealul Piatra Alba, unde, in cadrul unei serbari campenesti, Gabriel urma sa le prezinte planul de relocare.

Pentru a creste impresia artistica, la baza dealului a fost adunata armata de masini de teren “tatuate” cu numerele RMG, semn ca autoturismele fac parte din “flota” Gabriel Resources.

Dupa ce am negociat cu unul dintre soferii Jeep-urilor RMGC (Rosia Montana Gold Corporation), ca sus pe deal sa il intervievez, am ajuns la destinatie: Piatra Alba. Un deal in trei terase, pe care Gabriel are de gand sa construiasca noua Rosia Montana.

Peste o mie de oameni erau asezati pe banci, ascultand obedienti un concert de inalta finete culturala al folcloristilor de ocazie, angajati de Gabriel pentru a intretine atmosfera imbibata de aburi de bere si mirosul de mici. Printre zecile de fete transpirate si flamande, misunau si sefi Gabriel Resources.

Business-class pe dealuri

Trei bucati de sefi obisnuiti cu birouri relaxante: Alan Hill, presedintele, obisnuit cu presa, este un sef care spune putin, John Aston, vicepresedintele, are profilul unui ecologist feroce, care a tradat insa idealurile din tinerete si lucreaza de partea cealalta a baricadei, si Yanis Rotidis, al doilea vicepresedinte, mic de statura, comunicativ si jovial.

Joi, a lipsit Richard Young, cel de al treilea vicepresedinte, care stie cum se trag sforile la bursa din Toronto. Toti sefii de la Gabriel Resources sunt dublati, in permanenta, de o armata de oameni de imagine.

Fosti ziaristi angajati la agentii de publicitate sau PR sunt infanteristii din prima linie a razboiului mediatic care are in centru controversa de la Rosia Montana. “Nu ai voie sa vorbesti cu John fara mine”, a replicat unul dintre infanteristi, atunci cand John incerca sa explice de ce proiectul minier de la Rosia Montana e bun.

“Inainte sa lucrez pentru companie, si eu aveam aceeasi parere despre proiect, ca nu e bine sa se faca mina”, spune unul dintre angajatii Gabriel Resources, trimis pentru a ma tine departe de sefii atat de vulnerabili.

Sintagma “inainte sa lucrez pentru companie” spune totul despre modul in care crezurile si idealurile se pot schimba in Romania.

Super-oferta Gabriel: un bon contra un suflet

Agasat de caldura si de muzica populara, lipita ca un siamez de serbarea campeneasca, ochii mi-au cazut pe un grup de oameni care ieseau din peisaj.

Imbracati la camasa, in ochi sclipindu-le reflexele aurului de Rosia Montana, i-am recunoscut pe primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, si pe fostul primar al Rosiei, Virgil Narita.

“Sa se faca mina, eu sunt clar pentru”, imi spunea primarul democrat Hava, in timp ce incerca sa ma scoata de pe un dambulet care ma facea mai inalt ca el.

PD-istul Hava a fost de acord si cu declaratiile de sustinere a proiectului minier a fostului sau sef de partid, transferat temporar la Cotroceni, dar era dezamagit de echipa de fotbal. Dialogul cu primarul Hava s-a terminat brusc, atunci cand o localnica arsa de soare si transpirata a intrebat de bonuri.

“Nu mai aveti bonuri?”, ma intreaba insistent localnica. Asa am inteles ca Gabriel a organizat o serbare campeneasca pe bonuri. Adica cei alesi sa participe primeau bonuri, in schimbul carora se puteau infrupta cu mici si bere. Rosienii si-au vandut sufletul pe bonuri.

Imaginea zecilor de localnici navalind spre taraba cu mici si bere e cea mai relevanta concluzie a modului in care Gabriel ii motiveaza pe localnici sa renunte la casele lor.

Ironia sortii face ca, pe drumul de intoarcere in Abrud, pe strazi, sa regasesc zeci de tineri ce purtau tricourile Gabriel Resources, inscriptionate “Hai sa salvam Rosia Montana”. Probabil nu a fost loc si de continuarea: la final primiti mici si bere.