Gabriel Dumitrascu: RADET a dat in judecata ANRE
Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice a dat in judecata Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, solicitand anularea a doua ordine ANRE pe motiv ca favorizeaza o subventie incrucisata, a declarat joi, pentru Agerpres, presedintele Consiliului de Administratie al RADET Bucuresti, Gabriel Dumitrascu.
„Solicitam anularea celor doua ordine ANRE care stabilesc metodologia de calcul al tarifului la agentul termic. Cele doua ordine au articole care favorizeaza transferul costurilor de producere a energiei electrice catre costul de producere a energiei termice, in limbaj uzual o subventie incrucisata, care este interzisa si de legea romana, (…) dar mai ales de directivele europene”, a precizat Dumitrascu.
El a mentionat ca actiunea a fost depusa in instanta la inceputul lunii ianuarie.
„Este la faza de fond. In prima etapa, conform legislatiei, intri in procedura prealabila, notifici autoritatea pe care vrei sa o reclami ca o suspectezi de un abuz. Am facut aceasta notificare cred ca in septembrie 2015. ANRE putea sa retraga cele doua ordine si sa le modifice. Nefacand acest lucru, ne-am vazut nevoiti sa mergem in instanta”, a subliniat Dumitrascu.
Pe 23 iulie anul trecut, el anunta ca reprezentanti ai RADET vor reclama in instanta ca ELCEN incarca factura bucurestenilor in ceea ce priveste agentul termic.
„Pretul agentului termic furnizat de ELCEN este unul ridicat nejustificat, motiv pentru care, in curand, vom depune o actiune la instanta, prin care vom reclama ca ELCEN face o subventie incrucisata, transferand o parte din costurile de productie a energiei electrice pe costurile aferente energiei termice. (…) Vom reclama aceasta frauda. Legea energiei interzice subventia incrucisata intre costurile aferente productiei de energie termica si cele aferente productiei de energie electrica. In esenta, noi suspectam ca, in Capitala, ELCEN transforma parte din costurile de productie a energiei electrice pe costurile de productie a energiei termice, iar astfel incarca factura bucurestenilor”, spunea Dumitrascu.
La randul sau, reprezentanti ai ANRE afirmau, pe 27 iulie, ca sunt nefondate acuzatiile la adresa ELCEN, potrivit carora compania livreaza energia termica in urma unui proces de productie cu randamente si eficienta dezastruoase, la costuri mari si ca practica subventia incrucisata.
„Preturile reglementate pentru energia termica livrata sub forma de apa fierbinte din centralele de cogenerare apartinand ELCEN au fost aprobate pentru anul 2015 prin Decizia ANRE nr. 2827 din 17.12.2014, prin care a fost aprobat pretul pentru energia termica destinata consumului populatiei (casnic) livrata sub forma de apa fierbinte in anul 2015 din centralele CET Bucuresti Sud, CET Bucuresti Vest, CET Progresu si CET Grozavesti apartinand ELCEN la nivelul de 159,98 lei/MWh (186,06 lei/Gcal), exclusiv TVA. Acuzatia ca ‘se practica o subventie incrucisata intre aceste doua componente”, adica intre energia termica si energia electrica, este complet nefondata, calculul pretului energiei termice neavand la baza o alocare de costuri intre energia electrica si cea termica”, sustinea ANRE.