Gabriela Firea, despre conflictul cu Liviu Dragnea: M-am simțit abandonată
Primarul Capitalei Gabriela Firea a explicat, marți, la RomâniaTV, că reacțiile negative de anul trecut la adresa lui Liviu Dragnea au pornit de la faptul că ea s-a simțit abandonată și lăsată să rezolve singură problemele din Capitală, subliniind totodată că, în prezent, cei doi comunică.
Gabriela Firea, întrebată dacă s-a împăcat cu Liviu Dragnea, a răspuns: „E vorba de o comunicare între instituții și între persoane. Bucureștiul nu are voie să fie tăiat de pe lista investițiilor guvernamentale. (…) E normal să poți să comunici cu Guvernul, cu Parlamentul, cu toate ministerele. (…) Această dispută (dintre ea și Dragnea, n.r.) care a avut loc a pornit de la faptul că eu m-am simțit cumva lăsată singură să rezolv cu puterile autorității locale multitudinea de probleme. (…) Eu m-am simțit abandonată, am avut acele reacții și discuții în Comitetul Executiv. La acel moment, probabil au fost alte urgențe și s-a considerat că am alte planuri politice. Și după 8 luni de zile și-au dat toți seama că eu nu făceam decât să lupt pentru proiectele mele”, a declarat Gabriela Firea, potrivit Mediafax.
Potrivit primarului Capitalei, reacțiile sale de la acel moment au fost un „strigăt de disperare” pentru proiectele Capitalei, și nu că ar vrea să plece la un alt partid sau că vrea la prezidențiale.
Și șeful PSD Liviu Dragnea a spus la rândul său, recent, că a discutat în ultima vreme cu Gabriela Firea, iar dacă își reproșează ceva în relația cu aceasta este faptul că nu au comunicat mai des.
„Și când era supărată pe mine și dacă a avut vorbe mai grele la adresa mea, eu m-am abținut, pentru că așa cum țineam la ea țin acum. Este foarte greu să construiești o punte. Cred că nu am comunicat destul cu Gabi Firea. Și aici a fost greșeala mea. Cred că o groază din chestiile despre care a spus că au fost îngreunate din partea Guvernului a crezut că au fost din partea mea. A fost încărcată cu tot felul de minciuni. Am început să comunicăm mai des și lucrurile au început să se miște”, a declarat Liviu Dragnea, la România Tv.
Relațiile dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea s-au răcit în toamna anului trecut, atunci când Firea, alături de câțiva colegi din partid, au semnat o scrisoare prin care cerea demisia imediată a liderului PSD.