Sari direct la conținut

Galceava in TVR din cauza inlocuirii unor emisiuni

HotNews.ro

Directorul de productie editoriala din TVR, Cezar Ion, a depus o sesizare la conducerea postului public de televiziune, ce acuza modul „ilegal” in care au fost intreprinse mai multe modificari in grila de primavara a TVR 1. Plangerea lui Ion a creat valva la nivelul conducerii, care urmeaza sa se intruneasca, vineri dimineata, in Consiliul Director, potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro.

Convocarea intalnirii a fost facuta de Horia Romanescu, directorul de programe, in urma sesizarii depuse de Cezar Ion, in baza legii 571/2004 ce protejeaza oamenii din institutiile publice atunci cand fac reclamatii despre functionarea acestora.

Ion cere „intrarea in legalitate” a directorului TVR 1, Dana Deac, care nu ar fi respectat o regula potrivit careia emisiunile pot fi scoase sau introduse in grila de programe doar prin acordul unei comisii.

In sesizare se precizeaza ca Dana Deac nu a urmat acest pas si nici nu a informat editorii responsabili cand s-a decis ca mai multe emisiuni – „Telematinal”, „De ce democratia”, editia de luni a „Fata in fata” si „Pelerini” – sa fie scoase din grila.

De asemenea, nu a fost convocata o comisie de selectie nici cand s-a decis ca alte emisiuni sa fie introduse in grila de primavara: noul matinal „Trezirea la apel”, „Hai sa bucatarim”, „Ecran de ecran”, Ultranews (realizata de Claudiu Lucaci), Green Report (despre care se speculeaza ca ar fi sponsorizata de Energy Holding), si „De la Est la Vest” (care, dupa cum nota joi EvZ – marcheaza revenirea lui Bogdan Chirieac in media).

Din informatiile HotNews.ro, Dana Deac ar fi raspuns, deja, in interiorul TVR la aceste acuzatii, spunand ca nu stia ca trebuia sa convoace comisii pentru aceste schimbari si intrebandu-se de ce Cezar Ion nu a facut aceste sesizari imediat dupa ce schimbarile au fost discutate in sedintele conducerii postului, inca de acum doua saptamani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro