Galerie FOTO: Alerta cu bombă, una falsă. Circulația a fost reluată pe Calea Victoriei
Angajații unei bănci de pe Calea Victoriei au fost evacuați, miercuri după-amiază, în urma unei alerte cu bombă la sediul instituției. Circulația rutieră în zonă a fost oprită aproape două ore, dar a fost reluată. Alerta s-a dovedit a fi una falsă.
UPDATE: Circulația a fost reluată pe Calea Victoriei, alarma cu bombă dovedindu-se a fi una falsă. La fața locului a mai rămas o singură mașină de pirotehniști.
Cum a arătat știrea inițial
La ora transmiterii acestei știri, la sediul BCR de pe Calea Victoriei, unde a fost primită alerta, se află echipe de pirotehniști. De asemenea, zeci de angajați așteaptă în fața clădirii finalizarea verificărilor.
Traficul este restricționaț pe Calea Victoriei de la intersecția cu Regina Elisabeta și până la Splaiul Independenței.
„Reprezentanţii unei bănci cu sediul pe Calea Victoriei au anunţat că o persoană care şi-a exprimat anumite nemulţumiri a ameninţat cu amplasarea unui dispozitiv exploziv la acest sediu. La acest moment se acţionează în zonă, inclusiv cu participarea pirotehniştilor din cadrul IGPR”, a transmis Poliția Română, printr-un comunicat de presă.