GALERIE FOTO Noi imagini cu urmările bombardamentelor rebelilor proruși în estul Ucrainei, inclusiv asupra unei școli unde erau elevi
Forțele separatiste din regiunea Donbas au deschis focul asupra localității Vrubivka din regiunea Luhansk, lovind o școală locală, provocând daune unor clădiri rezidențiale și unei conducte de gaz de înaltă presiune, a transmis guvernul de la Kiev, citat de Ukrinform. Informațiile vin după cele privind bombardarea unei grădinițe din Staniția Luhanska.
„Astăzi, în jurul orei 10:25, a fost lansat un atac de pe teritoriul ocupat temporar asupra așezării de tip urban Vrubivka, în urma căruia unul dintre obuze a lovit curtea unei școli locale. În momentul atacului, în interior se aflau 30 de elevi și 14 membri ai personalului”, a informat Administrația militar-civilă a orașului Popasna.
Un obuz a lovit o anexă a uneia dintre clădirile rezidențiale, iar o casă particulară a fost avariată. În plus, a fost spartă o conductă de gaz de înaltă presiune, 170 de locuințe rămânând fără alimentare cu gaz.
Guvernul ucrainean spune că rebelii proruși au tras cu mortiere de 122 mm, interzise în conformitate cu acordurile de la Minsk, pe trei străzi din Vrubivka.
În plus, un atac de artilerie al separatiștilor a provocat o pană de curent și a avariat o clădire rezidențială în satul Taramchuk, regiunea Donețk. În Marinka, un oraș de pe linia frontului din regiunea Donețk, o pensionară locală a fost lovită de șrapnel, într-o stație de autobuz, fiind rănită la braț și la abdomen.