Gandul: Bucurestiul – obligat sa plateasca despagubiri de 6 milioane de euro unei gropi de gunoi!
Hotararile date de instantele bucurestene in ultimii ani sfideaza legile bunului-simt. Dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a obligat Consiliul general al municipiului Bucuresti sa-i aprobe lui Constanda construirea unui cartier rezidential in Parcul Bordei si a hotarat betonarea Parcului Tineretului, acum aceeasi instanta obliga Primaria Capitalei sa plateasca circa sase milioane de euro lui Ninel Caval, colegul de scoala al primarului Videanu, deoarece gunoierii au depozitat deseurile la groapa Vidra si nu au platit.
In anul 1999, pe vremea primarului Lis, Primaria Capitalei a semnat un contract de asociere, pe 20 de ani, cu firma Capitel Invest, pentru realizarea gropii de gunoi ecologice de la Vidra. In acest contract, primararia venea cu terenul, respectiv 240.000 mp, iar societatea cu tehnologia necesara. In plus, pentru bunul mers al afacerii, primaria, care la vremea respectiva se ocupa de salubrizarea orasului, se obliga sa depoziteze anual 225.000 tone de deseuri, bineinteles contra cost, adica 10 dolari pe tona.
La cateva luni dupa semnarea contractului, Capitel Invest cesioneaza toate drepturile si obligatiile din contract firmei Systema Ecologic, apartinand lui Ninel Caval – colegul si prietenul primarului Videanu din scoala de la Videle. In 2001, cand salubrizarea a trecut la sectoare, din cauza unor modificari legislative, Primaria Capitalei nu a mai putut depozita gunoiul la Vidra si nici nu a mai putut plati depozitarea acestuia, de cele doua operatiuni ocupandu-se primariile de sector.
Condamnati pentru ca nu au aruncat gunoiul la ei
Cu toate acestea, Systema Ecologic a dat municipalitatea in judecata, imediat dupa modificarea legislativa, cerand daune de circa 260.000 de euro deoarece timp de doua luni dupa descentralizarea serviciului de salubrizare primaria nu a mai dus gunoiul la Vidra si nu a platit pentru depozitarea acestuia.
“Chiar daca in contractul de asociere scrie ca noi trebuie sa platim pentru depozitarea gunoiului, dupa aparitia HCGMB 141 pe 2001 acest lucru nu mai era posibil deoarece nu mai aveam bani prevazuti in buget, salubrizarea fiind trecuta la sectoare. Practic, sub acest aspect contractul a fost golit de continut”, ne-au declarat surse din cadrul primariei.
Dupa ce a castigat procesul, Systema Ecologic a intentat un nou proces primariei, de data asta cerand daune de doua milioane de euro pentru ca in perioada septembrie 2001-februarie 2002 institutia nu a dus si nu a platit pentru depozitarea gunoiului. Si de aceasta data, Tribunalul si Curtea de Apel i-au dat castig de cauza firmei Systema, obligand primaria la plata acestei sume.
Dupa aceasta sentinta, municipalitatea a cerut Curtii supreme chemarea in garantie a primariilor de sector si a operatorilor de salubritate, iar procesul se judeca din nou, sentinta fiind asteptata saptamana viitoare. A urmat al treilea proces care in acest moment se judeca si in care Systema cere daune de circa 3,6 milioane de euro, pentru perioada februarie 2002-iulie 2003.