Sari direct la conținut

Gandul: Candidatura lui Blaga, deconspirata de „vorbaretul“ Boc

Candidatura secretarului general al PD-L, Vasile Blaga, la Primaria Capitalei, care urmeaza sa fie anuntata oficial azi, a fost deconspirata, din greseala, ieri, de chiar presedintele partidului, Emil Boc. Scaparea liderului PD-L a survenit pe fondul declaratiilor referitoare la coordonarea campaniei electorale a PD-L.

Intrebat cine va fi seful de campanie electorala al lui Blaga, presedintele PD-L a spus pe nerasuflate, dar fara sa isi dea seama de sensul intrebarii, ca Blaga va avea un sef de campanie la fel cum fiecare candidat are un sef de campanie.

Raspunsul lui Emil Boc i-a distrat pe ziaristi, avand in vedere ca, pe tot parcursul conferintei de presa, el a refuzat sa spuna care va fi numele candidatului pe care PD-L il va prezenta azi. Sfidator, Boc le recomanda ziaristilor sa aiba rabdare pana a doua zi, pentru ca totul este gandit conform unei „strategii” a partidului.

Pe urma, dupa ce si-a dat seama ca a confirmat prin raspunsul sau numele candidatului, liderul PD-L a incercat sa dreaga busuiocul si a precizat ca Blaga va avea sef de campanie daca va fi desemnat candidat.

Gandul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro