Gandul: Patronii firmelor de taxi si-au ascuns flotilele de masini ca sa poata umfla tarifele – VIDEO
Sute de taxiuri cu autorizatii valabile – care apartin marilor operatori de taximetrie din Bucuresti – stau ascunse prin curti cu garduri inalte din jurul orasului. In acest timp taximetristii protesteaza in fata Primariei Capitalei fiindca nu au unde lucra, cele 9.500 de licente fiind, deja, epuizate. Iar societatile-monopol profita de criza de taxiuri si maresc tarifele dupa bunul plac.
Ziarul Gandul a surprins imagini cu cateva zeci de taxiuri ale firmei Cobalcescu „puse la pastrare” in curtea societatii. Un alt parcaj secret se afla tot la marginea orasului si e plin cu taxiuri apartinand firmei Cristaxi. Masinile au fost aduse aici noaptea, in luna aprilie, iar drumurile care duc la „garaj” au fost blocate cu pamant, pentru a fi impiedicat accesul curiosilor in zona. Ulterior, au fost mutate in alta locatie, mai departe de Bucuresti, fiindca locul a fost descoperit.
Taximetristii care ne-au furnizat imagini video spun ca au depus un memoriu la Primarie, relatand ceea ce se intampla, insa nu au primt raspuns nici pana in ziua de azi. Gheorghe Udriste, directorul din Primaria Capitalei care se ocupa de acest domeniu, a declarat ca nu stia nimic despre asta, desi Primaria a fost informata in acest sens. Acesta a afirmat ca este interesat de locurile unde sunt ascunse masinile si ca va lua masurile care se impun in aceste situatii.
Text integral si video, in Gandul.