Gandul: Patronii romani au depasit „cota” la importul de muncitori
Contingentul de 10.000 de muncitori straini aprobat de Guvern la inceputul anului s-a epuizat. Patronii nu stiu exact cand a fost dat ultimul permis de munca, pentru ca cei de la Oficiul Roman pentru Imigrari nu au catadicsit sa-i anunte. S-au trezit brusc ca au bagat deja chinezi in tara si n-au cum sa le faca forme legale de munca.
Reprezantantii firmelor angajatoare s-au dus in China, au selectat oamenii in functie de calificari, si au inceput procesul de intocmire a formelor pentru obtinerea permiselor de munca.
Conform legislatiei, viitorii salariati trebuie adusi in Romania unde, dupa ce isi fac analizele medicale, merg cu reprezentantii firmei angajatoare la Oficiul Roman pentru Imigrari sa-si obtina permisele. Chinezii, turcii, pakistanezii etc au venit deja in tara, dar nu au cum sa-si legalizeze situatia, pentru ca toate cele 10.000 de permise aprobate pentru acest an s-au epuizat. Pana la suplimentarea contingentului de catre Guvern, stau degeaba pe banii patronului care le asigura cazarea si masa.