Gandul: Romgaz cauta gaze in Polonia si Slovacia
Producatorul de gaze naturale Romgaz Medias, companie controlata de statul roman, va incerca sa isi exitinda capacitatile de productie in strainatate urmand sa semneze in cateva saptamani acorduri pentru concesionarea unor perimetre de explorare in Slovacia si Polonia, potrivit directorului general adjunct al societatii, Lucian Stancu, citat de Mediafax.
Extinderea Romgaz pe pietele straine face parte din strategia de dezvoltare a companiei elaborata de Ministerul Economiei. Oficialii ministerului anuntau recent ca Romgaz urmareste patrunderea pe piata din Asia Centrala, in special in Turkmenistan. Aici, planurile companiei sunt fie sa se implice in productie fie sa participe la constructia de depozite de gaze. Romgaz a mai avut cateva tentative de a iesi pe pietele straine, dar care nu s-au materializat.
De exemplu, in urma cu cativa ani Romgaz a incercat sa incheie un acord cu compania maghiara Mol pentru explorarea unor perimetre in Ungaria,dar proiectul a picat pe fondul unor probleme legislative din tara vecina. De asemenea, Romgaz a dorit sa semneze un parteneriat cu firma sarbeasca NIS pentru explorarea unor campuri din Serbia. Oficialii sarbi au solicitat insa amanarea discutiilor pentru o perioada nedeterminata din cauza reorganizarii companiei.