Sari direct la conținut

Gara regală din Curtea de Argeș va fi restaurată

HotNews.ro
Gara regala Curtea de Arges, Foto: CFR Infrastructura
Gara regala Curtea de Arges, Foto: CFR Infrastructura

​CFR SA a anunțat că s-a făcut primul pas pentru restaurarea gării regale din Curtea de Argeș, clădire ce se află în stare avansată de degradare. Destinată să servească linia Pitești – Curtea de Argeș, în lungime de 38 de km, gara a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898. Doar trei trenuri pe zi pe sens circulă între cele două orașe. La 1980 erau opt trenuri, iar la 1998, șapte.

Ce spune CFR SA

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că SRCF CRAIOVA a semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători din Staţia Curtea de Argeș, contract în valoare de 8,74 milioane lei.

SRCF Craiova şi Asocierea S.C. EURAS S.R.L – S.C. ARHING S.R.L (România) au semnat contractul, în valoare de 8.749.082,33 lei, fără TVA, pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători din Staţia CF Curtea de Argeş.

Durata contractului este de 36 de luni, aferentă etapelor de elaborare/aprobare a proiectului tehnic, obţinerea avizelor/autorizaţiilor şi execuţia lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători, iar sursa de finanțare este asigurată din fornduri proprii ale CFR SA.

Obiectivele generale ale acestui contract (proiectare și execuție lucrări) sunt:

→ reparaţii şi consolidarea structurii de rezistenţă

→ restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal

→ înlocuirea învelitorii asterelei şi a sistemului de colectare ape

→ reparaţii locale şi biocidare la şarpantă;

→ reparații instalaţii electrice, termice şi sanitare.

Compania spune că, lucrările de reparaţii, restaurare şi reabilitare a clădirii de călători se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro