Garanții de securitate pentru Rusia? „Vom vorbi despre asta mai târziu” (Borrell)
Ieșirea din conflictul ucrainean se va face în special prin oferirea de „garanții de securitate pentru Ucraina”, a declarat luni șeful diplomației europene, Josep Borrell; „pentru Rusia, vom vorbi mai târziu”, a adăugat el, după recentele declarații ale lui Emmanuel Macron privind garanțiile care vor fi oferite Moscovei, scrie AFP.
„Ieșirea din război va trebui să se facă în conformitate cu legalitatea internațională”, a declarat Borrell la Paris, în cadrul unei conferințe organizate de Institutul European Jacques Delors, detaliind că acest lucru presupune plata de despăgubiri de către Moscova, judecarea crimelor de război, retragerea trupelor și „garanții de securitate pentru Ucraina”.
El a adăugat: „pentru Rusia, vom vorbi despre asta mai târziu”, într-o referire implicită la o declarație recentă a lui Emmanuel Macron.
Șeful statului francez a explicat sâmbătă că a avut un schimb de opinii cu președintele Biden cu privire la „arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine”, menționând faptul că ar fi necesar să se ofere „garanții pentru propria securitate Rusiei în ziua în care aceasta se va întoarce la masa negocierilor”.
Aceste declarații provocaseră critici în Ucraina și în unele dintre țările est-europene cu poziții deosebit de ferme în privința poziției de adoptat față de Rusia, care îl acuză uneori pe Emmanuel Macron că este prea îngăduitor sau că face prea multe deschideri față de Moscova.
Secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksiï Danilov, a denunțat aceste remarci pe Twitter. „Cineva vrea să ofere garanții de securitate unui stat terorist și criminal?”, a spus el, referindu-se la „diplomația preșurilor”.
„Ar trebui să începem să creăm (această nouă arhitectură de securitate) cu Ucraina, nu cu Rusia lui Putin”, a declarat, tot pe Twitter, ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis, în timp ce vicepremierul leton Artis Pabriks a declarat pentru Financial Times că ideea de a oferi garanții de securitate Rusiei pentru a pune capăt războiului „cade în capcana narațiunii lui (Vladimir) Putin, potrivit căreia Occidentul și Ucraina sunt responsabile pentru război”.
În discursul său, Borrell a mai spus că „Moscova nu poate câștiga războiul, dar poate distruge Ucraina”, referindu-se la strategia de lovituri rusești împotriva infrastructurii ucrainene, în special a celei energetice.
„Au făcut-o în Siria, în Cecenia, au experiență”, a spus el, înainte de a adăuga ulterior: „Cu cât distrugem mai mult Ucraina, cu atât mai mult Ucraina își câștigă locul în UE (…) Este scris. Istoria a decis pentru noi”.