Garda de Mediu face un nou control la Primăria București. Care sunt problemele vizate
Garda de Mediu a demarat un nou control la Primăria Bucureşti, pentru a verifica măsurile luate pentru reducerea poluării aerului. Motivul este că se înregistrează frecvent depăşiri ale valorilor indicatorilor PM2,5 şi PM10. Una dintre sursele poluării ține de materialul antiderapant folosit pe timp de iarnă.
Două cauze importante
Specialiştii apreciază că una dintre potenţialele cauze ale poluării este materialul antiderapant din sezonul rece, iar alta este reprezentată de şantiere. După controale au fost aplicate amenzi şi s-au dispus măsuri, scrie News.ro.
„Depăşirile repetate ale valorilor indicatorilor PM2,5 şi PM10, semnalate de staţiile Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, au declanşat o nouă serie de controale în teren, la nivelul Capitalei, desfăşurate de Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu, începând din data de 16 martie 2026, pentru identificarea surselor de poluare şi reducerea impactului asupra populaţiei”, a transmis Garda de Mediu.
Potrivit instituţiei citate, verificările au arătat că una dintre potenţialele cauze ale poluării o reprezintă materialul antiderapant utilizat în sezonul rece, rămas pe carosabil şi antrenat în aer de trafic, în special pe marile bulevarde, în zona bordurilor şi a liniilor de tramvai.
„Fenomenul a fost amplificat de lipsa precipitaţiilor şi de temperaturile ridicate, care favorizează resuspendarea particulelor”, mai spune Garda de Mediu.
Amenzi de 800.000 de lei , după verificarea a 48 de șantiere
În paralel, controalele au vizat marile şantiere din Bucuești – de la lucrări de infrastructură şi reabilitare a liniilor de tramvai, până la construcţii, demolări şi proiectul Magistralei 6 de metrou.
„În numeroase cazuri, au fost constatate abateri de la legislaţia privind calitatea aerului: lipsa umectării suprafeţelor, absenţa rampelor de spălare a roţilor, depozitarea necorespunzătoare a materialelor şi transportul neacoperit al deşeurilor. Garda de Mediu a verificat 48 de şantiere, a aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 800.000 de lei şi a dispus măsuri imediate pentru reducerea emisiilor de pulberi”, au transmis comisarii instituţiei citate.
Aceştia au menţionat că s-a pus accent pe zonele intens circulate şi afectate de lucrări, precum Bulevardul Basarabia, Şoseaua Pantelimon şi Bulevardul Theodor Pallady, inclusiv pe benzile destinate transportului public.
Instituţia mai precizează că a început un nou control la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru verificarea măsurilor adoptate pentru îmbunătăţirea calităţii aerului din Capitală.
„Aceste acţiuni vor fi desfăşurate cu caracter permanent, atât la operatorii economici, cât şi la autorităţile locale, ca parte a unui plan de control al Comisariatului Municipiului Bucureşti privind protecţia aerului înconjurător şi a mediului ca întreg”, mai spune Garda de Mediu.