Gardianul: Masteratul devine obligatoriu pentru angajare
Masteratul ar putea deveni obligatoriu pentru studentii care aspira la mai mult decat o functie de executant, considera rectorul Academiei de Stiinte Economice Bucuresti, prof. Ion Rosca.
“Piata fortei de munca din Romania nu va accepta sa angajeze absolventii de facultati in regim Bologna, care prevede, printre altele, cursuri de trei ani pentru facultati, asta si din cauza ca ar putea confunda aceste facultatii cu colegiile de trei ani care au functionat pana acum. In doi-trei ani, cei care si-au finalizat studiile universitare inainte de adoptarea prevederilor de la Bologna si nu au mai urmat cursuri de masterat vor fi categoric dezavantajati, desi acum 7-8 ani putini se gåndeau la studii postuniversitare”, a afirmat rectorul ASE, prof. Ion Rosca.
Acesta a precizat ca pretentiile angajatorilor se indreapta spre educatia continua a angajatilor lor si ca exista companii in Romania si in lume, in special in domeniul bancar, care cer deja studii de doctorat. Conform unor date ale Institutului National de Statistica, mai mult de jumatate dintre managerii romani nu au diplome de masterat. Ponderea acestora are insa toate sansele sa creasca in conditiile in care, conform unor studii ale Fundatiei Soros, peste 90 la suta dintre studentii facultatilor de stat intentioneaza sa urmeze cursuri postuniversitare.
Daca, pana acum cativa ani, numai studentii de top urmau cursuri postuniversitare, odata cu adoptarea Conventiei de la Bologna, programele de masterat au devenit mult mai comune. Unul dintre motive este acela ca, prin aderarea universitatilor romanesti la Conventia de la Bologna, diplomele de masterat sunt recunoscute international, ceea ce nu se intampla inainte.
Integral in Gardianul.