Sari direct la conținut

Gazele naturale pentru populatie nu se vor scumpi in al doilea trimestru

HotNews.ro

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a decis ca pretul gazelor naturale furnizate populatiei sa ramana neschimbat in al doilea trimestru, a declarat marti Petru Lificiu, presedintele ANRE, citat de NewsIn. Autoritatea intentioneaza insa sa reduca pretul gazelor de la 1 iulie.

„In urma solicitarii distribuitorilor de gaze, ANRE a decis ca pretul gazelor livrate populatiei sa ramana neschimbate, de la 1 aprilie. Vom lua insa in calcul o reducere a pretului gazelor, de cateva procente, de la 1 iulie si probabil si de la 1 octombrie”, a mai spus Petru Lificiu.

Tariful gazelor naturale furnizate populatiei a ramas nemodificat si in primul trimestru al acestui an. Anul trecut, tariful gazelor naturale a crescut de doua ori, cu 8,5% in luna februarie si cu 12,5% in iulie.

Romania a consumat anul trecut 17,3 miliarde metri cubi de gaze naturale. Dintre acestea, circa doua treimi provin din productia interna, iar o treime este din import.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro