Gazoductul Nord Stream 2: Berlinul, iritat de noile amenințări americane
Ministrul german al Afacerilor Externe a declarat luni că i-a transmis omologului său american „nemulțumirea” legată de noile amenințări de sancțiuni împotriva portului Sassnitz, pentru participarea sa la proiectul gazoductului Nord Stream 2, scrie AFP.
Într-o conferință de presă la Berlin, Heiko Maas a fost întrebat despre o scrisoare transmisă săptămâna trecută de trei senatori americani, care amenințau cu „distrugerea financiară” a acestui port de pe insula germană Rügen, în Marea Baltică, dacă Germania nu încetează imediat să participe la proiectul gazoductului, care va aduce gaz rusesc în Europa.
„Am discutat ieri într-o conversație telefonică cu Mike Pompeo și i-am transmis stupoarea mea și nemulțumirea”, a declarat Heiko Maas.
Germania, principala beneficiară a proiectului, vede în gazoductul rusesc o sursă stabilă de energie.
Dar Statele Unite și o serie de țări europene – Ucraina, Polonia și țările baltice – se tem că gazoductul are ca scop scoaterea din cărți a Kievului.
La jumătatea lui iulie, Mike Pompeo a deschis calea unor sancțiuni și mai dure pentru a împiedica punerea în funcționare a gazoductului.
Acesta a declarat că se așteaptă ca „cei care vor participa la acest proiect să fie supuși unui examen în vederea unor eventuale sancțiuni”.
Președintele american Donald Trump a promulgat la sfârșitul lui decembrie o lege care impune sancțiuni împotriva companiilor asociate la construcția Nord Stream 2, apreciind că proiectul va spori dependența europenilor de gazul rusesc și va întări influența Moscovei.