Sari direct la conținut

Gazonul buclucas

Monitorul de Cluj

Asteptari inselate

22 aprilie – 20 octombrie 2006, aceasta este perioada in care CFR-istii au fost nevoiti sa joace in „exilul“ de la Dej meciurile de pe teren propriu.

Asta deoarece stadionul din Gruia a fost supus unei cosmetizari, absolut necesare in vederea unor eventuale participari in competitiile continentale, la care s-a adaugat si instalarea unui gazon „la standarde europene“, dupa cum anuntau oficialii clujenilor.

Prima „reprezentatie“ pe proaspat reamenajata arena a fost cea contra lui FC Arges, pe care fotbalistii lui Bergodi au cistigat-o cu 2-0. Inca de la acea partida s-a observat ca unele portiuni ale gazonului incepusera sa cedeze, fiind necesara ajustarea „manuala“ a brazdelor desprinse pentru ca jocul sa nu aiba de suferit de pe urma acestui inconvenient.

A urmat marele meci contra liderului Dinamo, in care, din nou, elevii lui Bergodi s-au impus, cu scorul de 2-1. Totusi, si in aceasta confruntare gazonul le-a jucat feste jucatorilor ambelor formatii. Unii dintre dinamovisti s-au plins, la finele meciului, de calitatea precara a terenului, care, spun ei, i-a dezavantajat in unele situatii.

„Am riscat cu gazonul“

Peste 200.000 de mii de euro au costat doar lucrarile pentru instalarea noului gazon, care, dupa cum au precizat conducatorii lui CFR Cluj, este al doilea din punct de vedere calitativ la nivelul stadioanelor din Romania.

Ioan Pop, administratorul bazei sportive din Gruia, a infirmat suspiciunile referitoare la calitatea indoielnica a gazonului, declarind ca aceste probleme s-au ivit datorita programului competitional: „Recunosc ca gazonul nu a fost la inaltime in aceste meciuri, insa faptul ca am jucat mai repede decit era prognozat a dus la aparitia acestor neajunsuri.

Dupa indicatiile firmei care a realizat lucrarile (n.r., ABCO Sport), noi trebuia sa disputam primele jocuri la sase luni de la insamintare, si nu dupa trei luni si jumatate, asa cum s-a intimplat. Insa, datorita faptului ca nimeni nu mai dorea o noua deplasare pe stadionul de la Dej, am hotarit de acord comun cu reprezentantii firmei respective sa riscam si sa jucam mai repede.

Oricum, chiar daca in acest moment gazonul este la aproximativ 60% din potentialul sau, el va deveni cu timpul tot mai bun“. In final, Pop a tinut sa le dea replica celor care au acuzat calitatea indoielnica a gazonului in meciul dintre CFR si Dinamo: „Si noi am jucat pe acelasi teren, asa ca nu se pune problema sa fi fost Dinamo dezavantajata.“

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro