Sari direct la conținut

Gazprom risca sa nu acopere cererea externa de gaze naturale

HotNews.ro

Conform planurilor Gazprom, in 2020 compania va mari productia sa de gaze naturale cu putin peste 5%, pana la 580-590 miliarde metri cubi pe an, scrie Nezavisimaia gazeta. Cantitatea este insa prea mica.

Anterior, doar pentru Europa, gigantul industriei rusesti avea de gand sa sporeasca livrarile cu mai bine de 20% pana in anul 2015 – de la 151 miliarde mc in prezent la circa 180 de miliarde mc.

In plus, au fost promise cantitati mari de gaze Chinei, ambelor Corei, precum si Statelor Unite. Creste, de asemenea, cererea interna a Rusiei, a carei economie evolueaza vertiginos.

Miercuri, nota Nezavisimia Gazeta, vicepresedintele concernului, Valeri Golubev, anunta ca, pentru a doua oara, Gazprom a diminuat prognoza la productia pe anul in curs de la 561 miliarde mc la 557 miliarde mc.

Cauza – „iarna anormal de calda” si, ca urmare, cererea scazuta si absenta capacitatilor de stocare a gazelor, toate rezervoarele fiind pline.

Expertii consultati de publicatia rusa au prezis aparitia unui deficit de productie in urmatoarele doua decenii. Dupa cum arata in acest sens Ian Tukerman, expert la compania „2K-Audit”, numai pentru Europa concernul rus va trebui sa furnizeze in 2020 circa 230-240 miliarde mc de gaze pe ani, iar in tarile CSI alte 60-70 miliarde mc.

Mai mult, in 2011 incep exporturile catre China, apoi in tarile regiunii Asia-Pacific si in Statele Unite. In total, in anul 2020, pe aceste piete vor fi transportate circa 110-120 miliarde metri cubi. Reiese ca pana in 2020 exporturile rusesti de gaze vor creste pana la 400-430 miliarde mc.

„Luand in calcul prognozele de export pentru China si SUA, cresterea volumelor furnizate in Europa in actualele ritmuri de sporire a consumului intern, cererea pentru gazul rusesc va depasi 1 trilion de metri cubi”, crede Tukerman.

„In timp ce productia va creste pana atunci doar pana la 710-720 de miliarde de metri cubi, deficitul apropiindu-se de 300 miliarde metri cubi de gaze pe an”.

Nu de aceeasi parere este Valeri Nesterov, analist la „Troika dialog”, potrivit caruia „toate prognozele existente la productia de gaze sunt cat se poate de relative. Spre exemplu, Ministerul Dezvoltarii Economice a oferit o proznoza pe perioada pana in 2020 situata la nivelul a 815-900 miliarde mc, o stacheta pe care Gazprom o poate atinge.

Este greu astazi sa priveste cu 10 ani inainte, darmite sa vorbesti despre anul 2020”.

Pe de alta parte, spune Nesterov, „nu trebuie pierduta din vedere conjunctura tarifara – daca preturile vor creste nu se stie daca cererea la gazul rusesc va ajunge la 1 trilion de metri cubi. Mai mult, odata dat in exploatare gazoductul Nabucco, Europa isi va reduce din necesarul de gaze rusesti, un factor extrem de important, dar pentru moment incert”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro