Sari direct la conținut

Genele vulpilor prietenoase oferă indicii cu privire la procesul de domesticire canină

HotNews.ro
Vulpe, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Vulpe, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Vulpile îmblânzite oferă o oportunitate științifică de explorare a naturii procesului de domesticire. Începând cu anii 1960, oamenii de știință din Rusia au început să înmulțească selectiv vulpi, nu pentru blană de calitate superioară, ci având în vedere gradul de atașament pe care îl pot dezvolta față de oameni. Rezultatul este o rasă de vulpi care pare că se bucură de prezența umană la fel de mult ca un golden retriever, scriu cei de laThe New York Times.

Povestea a fost relatată anul trecut într-o carte a cărui co-autor este Lyudmila N. Trut, unul dintre cercetătorii care au condus experimentul.

Vulpile îmblânzite ar putea să pară niște animale irezistibile. În schimb, acestea sunt animale nocturne, nu foarte potrivite traiului în casă alături de oameni, spune Anna V. Kukekova, de la Universitatea din Illinois. Aceasta studiază structura genetică a vulpilor, deoarece acestea sunt o resursă genetică evidentă atunci când vine vorba de explorarea procesului de domesticire în cazul câinilor.

Dr. Kukekova și colegii săi au identificat 103 porțiuni de ADN care au ieșit în evidență sub presiunea înmulțirii selective în cadrul căreia doar cei mai prietenoși pui se puteau înmulți. Aceasta a identificat și o genă care pare a fi un candidat potrivit în a selecta trăsătura domestică. Articolul despre funcția acestei gene a fost publicat în Nature.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro