Sari direct la conținut

General Motors va inceta productia masinilor marca Saturn, dupa ce incercarile de vanzare au esuat

HotNews.ro

General Motors a anuntat ca va inceta productia masinilor Saturn, dupa ce discutiile incepute in iunie pentru vanzarea marcii catre grupul de dealeri Penske au esuat, scrie AFP. Saturn e marca „sora” a Opel in SUA si a fost creata in anii ’80 pentru a concura cu masinile japoneze. Salvarea Saturn parea foarte probabila, insa Penske nu a reusit sa gaseasca un producator auto dornic sa produca masinile Saturn dupa ce General Motors urma sa inceteze constructia acestor masini.

Penske Automotive, distribuitor oficial al masinilor Smart din grupul Daimler in SUA, a inceput in iunie discutiile pentru cumpararea marcii Saturn, iar daca s-ar fi ajuns la un acord, 350 de dealeri cu un total de 13.000 de angajati ar fi avut in continuare de lucru.

General Motors s-a aratat extrem de dezamagita ca afacerea a cazut dupa ce sute de oameni au discutat cateva luni pentru a salva marca. Intelegerea preliminara prevedea ca GM va produce inca doi – trei ani masini Saturn pentru Penske, insa grupul de dealeri trebuia sa gaseasca un producator care sa faca masinile marcii si dupa acel termen, dar nu s-a reusit gasirea unui constructor interesat de proiect.

Saturn a fost infiintata in 1985 ca marca dedicata tinerilor in ideea de a mai lua din clientii masinilor japoneze de clasa mica. De cativa ani Saturn e sora americana a Opel, cateva modele fiind practic identice. Spre exemplu, in SUA se vinde Saturn Astra, iar Saturn Vue e identic cu Opel Antara. In plus, masina sport Opel GT s-a inspirat din modelul american Saturn Sky.

Renuntarea la marca Saturn e parte a planului de restructurare a GM care avea mult prea multe marci. Compania anuntase ca va renunta la marca Pontiac si e pe cale sa vanda si Opel, Saab si Hummer.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro