Sari direct la conținut

Geoana il critica pe Basescu pentru referendum iar lui Tariceanu ii aminteste de „guvernul ultraminoritar”

Presedintele PSD, Mircea Geoana, le-a transmis marti presedintelui si premierului cate o scrisoare deschisa.

Traian Basescu este criticat de liderul PSD ca vrea sa organizeze referendum pentru votul uninominal „Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva graba pe care o manifestati in privinta organizarii unui referendum privind introducerea votului uninominal nu urmareste fabricarea unei arme electorale, in perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European.Ar fi o maniera explicita si stridenta de a va transforma in agentul electoral al PD”, scrie Geoana.

In scrisoarea adresata premierului Tariceanu, liderul PSD il invita pe acesta sa-si trimita ministrii in Parlament la dezbaterile pe buget, avand in vedere ca Guvernul este „unul ultraminoritar in Parlament”.

Mircea Geoana il atentioneaza pe Traian Basescu, printr-o scrisoare deschisa ca partidele parlamentare au „o majoritate suficienta pentru a evita un referendum care deturneaza sensul alegerilor europene”, mai ales in conditiile in care proiectul de lege al uninominalului va intra saptamana viitoare in dezbaterea Senatului.

In plus, mai arata Geoana, practica europeana nu recomanda suprapunerea unui scrutin national cu unul european.

In aceste conditii, presedintele PSD argumenteaza ca, daca seful statului insista in a organiza un referendum, nu o face decat pentru a ajuta PD la euroalegeri.

Mircea Geoana a mai trimis marti o scrisoare deschisa si premierului Tariceanu. In document, liderul PSD dezaproba intentia lui Calin Popescu Tariceanu de a organiza consultari pe marginea Bugetului si il invita pe premier sa vina impreuna cu ministrii sai sa sustina bugetul in comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Daca doriti sa aflati parerea Parlamentului si a partidelor parlamentare, va invit sa veniti la Parlament pentru consultari si sa trimiteti ministrii de resort in comisiile de specialitate”, ii transmite Geoana liderului PNL. Social-democratul mai sustine ca prezenta guvernantilor in Parlament la aceste dezbateri se impune mai ales ca acest cabinet este „ultraminoritar”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro