Sari direct la conținut

George W. Bush efectueaza o vizita-surpriza in Afganistan

HotNews.ro

Presedintele american, George W. Bush, a sosit luni in Afganistan, intr-o vizita-surpriza in cursul careia i-a confirmat presedintelui Hamid Karzai sprijinul american si a avertizat ca „lupta va fi lunga”, relateaza AFP.

„Vreau sa fiu in Afganistan pentru a-i spune «multumesc» presedintelui Karzai, pentru a transmite poporului afgan ca Statele Unite sunt alaturi de el si vor ramane”, a declarat presedintele american, la bordul avionului prezidential, potrivit Mediafax.

„Poporul afgan si cu mine suntem foarte mandri si onorati”, a declarat Karzai, primindu-l la Kabul pe Bush. El a precizat ca incerca de „foarte, foarte mult timp sa il determine sa vina pe presedintele american”.

Air Force One, avionul presedintelui american, a aterizat in cursul noptii de duminica spre luni la baza aeriana Bagram, unde Bush a fost intampinat de generalul David McKiernan, comandantul fortelor internationale din Afganistan. Presedintele s-a adresat trupelor inainte de a ajunge la Kabul.

Bush a sosit in Afganistan din Irak, unde a efectuat o vizita de ramas bun, cu cinci saptamani inainte de plecarea sa de la Casa Alba, unde va fi inlocuit de democratul Barack Obama.

„Aceste natiuni trebuie sa stie ca Statele Unite au fost, sunt si vor ramane alaturi de ele”, a declarat Bush.

„Nivelul de dificultate in Afganistan este ridicat. Tara este mult mai mare si mai saraca decat Irakul (…). Totusi, aceasta misiune este esentiala”, a adaugat el.

Bush a mai precizat ca Washingtonul si Pakistanul lucreaza impreuna pentru a pune capat atacurilor din Afganistan, lansate din Pakistan. In acest context, el i-a adus un omagiu presedintelui pakistanez Asif Ali Zardari, „hotarat” sa ajute.

„El a spus-o in public si mi-a spus-o in privat. M-a privit in ochi si mi-a spus: «nu este nevoie sa imi vorbiti despre violenta extremistilor, sotia mea a fost ucisa de extremisti»”, a declarat Bush, citandu-l pe vaduvul fostului premier Benazir Bhutto, ucisa intr-un atentat in urma cu un an.

Violentele insurgentilor afgani, printre care talibanii inlaturati de la putere la sfarsitul lui 2001, de o coalitie condusa de SUA, s-au dublat in intensitate de doi ani, in pofida prezentei a aproape 70.000 de soldati straini, dintre care 33.000 americani.

Vizita lui Bush intervine in conditiile in care Casa Alba a inceput o revizuire a strategiei sale din Afganistan, in fata agravarii situatiei.

„Aceasta va fi o lupta lunga, luptele ideologice iau timp”, a avertizat Bush in cursul unei conferinte de presa comune cu Hamid Karzai.

„Ne asteapta zile dificile? Absolut. Dar conditiile de astazi din Afganistan sunt mai bune decat in 2001? Fara indoiala”, a contnuat el.

La randul sau, presedintele Karzai a apreciat ca o retragere a fortelor straine dupa modelul acordului incheiat recent intre SUA si Irak nu este la ordinea zilei in Afganistan.

„Afganistanul nu va lasa comunitatea internationala sa il abandoneze atat timp cat nu va fi suficient de puternic pentru a se apara, nu va avea o economie buna si nu va fi obtinut de la presedintele Bush si de la urmatoarea administratie miliarde de dolari”, a subliniat Hamid Karzai.

SUA sunt responsabile pentru circa o treime din ajutoarele de dezvoltare de aproximativ 15 miliarde de dolari cheltuite in Afganistan din 2001.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro