Sari direct la conținut

Georgica Severin, propus de Guvern in Consiliul de Administratie al TVR

HotNews.ro
Georgica Severin, Foto: Agerpres
Georgica Severin, Foto: Agerpres

Fostul senator PSD Georgica Severin a fost propus de premierul Sorin Grindeanu pentru un post de membru titular in Consiliul de Administratie al TVR si urmeaza sa fie validat de plenul reunit al Parlamentului miercurea viitoare, scrie news.ro.

Propunerea prim-ministrului a fost inaintata Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului si a fost discutata in sedinta de marti a acestora, fiind aprobata si urmand a fi supusa votului plenului reunit saptamana viitoare, miercuri.

Goergica Severin ii va lua locul in CA al TVR lui George Orbean, care a demisionat din functie la inceputul lunii februarie, motivand ca nu are puncte comune cu noul Executiv.

George Orbean a fost numit in CA de guvernul Dacian Ciolos. „Mi-am dat demisia incepand cu 1 februarie, pentru ca eu eram in Consiliu reprezentant al guvernului Ciolos si mi se pare ca am facut un gest normal. Nu cred ca am puncte comune cu acest guvern, dar nu este vorba despre asta neaparat”, a declarat George Orbean pentru News.ro.

Potrivit Legii 41/1994, Consiliul de Administratie al televiziunii publice poate functiona cu 9 membri avizati de Parlament, iar o sedinta a CA poate avea loc daca sunt prezenti 7 membri.

„Domnul Orbean nu are supleant”, a precizat Irina Radu, presedinte-director general al Televiziunii Romane, pentru News.ro. „Asteptam ca guvernul sa faca o propunere, apoi ea va trebui sa treaca prin Parlament”, a mai spus ea.

Fostul senator Georgica Severin nu a mai candidat pentru un nou mandat la alegerile din 11 decembrie 2016, fara sa-si motiveze explicit decizia. „Un cumul de factori, atat subiectivi cat si obiectivi la nivelul organizatiei judetene a PSD Prahova”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Georgica Severin, cu privire la motivul pentru care nu mai candideaza.

El a condus, in perioada 2012-2016, Comisia de cultura a Senatului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro