Sari direct la conținut

Germania a instalat în 2023 capacităţi record de producţie a energiei fotovoltaice şi eoliene

HotNews.ro
Parc fotovoltaic, Foto: © Anna Yordanova | Dreamstime.com
Parc fotovoltaic, Foto: © Anna Yordanova | Dreamstime.com

Echipamentele de producţie a energiei fotovoltaice şi eoliene instalate în 2023 în Germania au atins un nivel record, însă cu toate acestea numai fotovoltaicele au atins obiectivele stabilite în strategia guvernului de la Berlin, au anunţat marţi asociaţiile din industria energiei regenerabile, care şi-au exprimat speranţa unei noi creşteri în acest an pe fondul reducerii birocraţiei, transmit agențiile de presă Reuters și Agerpres.

Obiectivul strategic al Germaniei este ca în anul 2030 sursele regenerabile să acopere 80% din necesarul de electricitate, în creştere faţă de 52% în 2023.

Asociaţia germană a industriei solare (BSW) a informat marţi că peste un milion de sisteme fotovoltaice, capabile să producă 14 Gigavaţi de energie, au fost instalate anul trecut în Germania, în creştere cu 85% comparativ cu situaţia din 2022, graţie unei explozii a cererii de sisteme fotovoltaice în sectorul rezidenţial, ceea ce pune acest sector pe o traiectorie care să îi permită să atingă obiectivul fixat pentru 2030 de autorităţile de la Berlin.

Capacităţi fotovoltaice de 7 Gigavaţi au fost instalate anul trecut numai pe segmentul rezidenţial din Germania, în creştere cu 135% în ritm anual şi echivalentul a jumătate din capacitatea totală instalată. Aproape 31% din noile capacităţi, sau 4,3 Gigavaţi, au fost instalate în parcurile fotovoltaice, în creştere cu 40% comparativ cu 2022, a adăugat BSW.

„Ne aşteptăm la un boom susţinut al energiei fotovoltaice în 2024”

Asociaţia se aşteaptă ca cererea să continue să crească în acest an, citând în acest sens rezultatele unui sondaj conform căruia peste 1,5 milioane deţinători de locuinţe intenţionează să instaleze un sistem fotovoltaic pe acoperiş.

„Ne aşteptăm la un boom susţinut al energiei fotovoltaice în 2024”, a declarat preşedintele BSW, Carsten Koernig care a făcut un apel pentru reducerea birocraţiei, de exemplu prin relaxarea accesului la locaţiile potrivite pentru construcţia de parcuri fotovoltaice.

În sectorul energiei eoliene, licitaţiile pentru atribuirea de capacităţi au atins şi ele un nivel record anul trecut, de aproximativ 6,4 Gigavaţi, însă chiar şi aşa nu s-au ridicat la înălţimea obiectului guvernului de la Berlin, care vrea ca până în 2030 să fie instalate capacităţi onshore de 10 Gigavaţi în fiecare an, a informat săptămâna trecută de Asociaţia germană pentru energia eoliană (BWE). Potrivit acestei asociaţii, lipsesc în continuare măsurile pentru reducerea birocraţiei în sector iar noile prevederi legislative aprobate anul trecut nu au intrat încă complet în vigoare.

___

(Foto articol: © Anna Yordanova | Dreamstime.com)

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
Ion_Ratiu • 2024-01-02 18:28:00
Capacităţi fotovoltaice de 7 Gigavaţi au fost instalate anul trecut numai pe segmentul rezidenţial din Germania. Transformatorul rezistă în Germania se pare în cazul prosumatorilor. Doar în România aflăm de la ANRE ce răi sunt prosumatorii și cum dezechilibrează ei sistemele.
4 28
gogu_din_deal • 2024-01-02 19:07:46
Pai normal ca nu e bine la noi. Cum mai fac bani toti parventii din psd pnl udmr din toate functiile de conducere la aceste mega companii de energie. Chiar si "privatizatul" petrom e plin de psd si pnl
5 18
drgp • 2024-01-02 22:22:31
Bai, nemtii astia sunt dati dracului. Toata lumea stie. Nu e lucru curat aici. Nu stiu cum merg ei cu retelele dezechilibrate, ca e clar ca nu se poate; ti.o zice ANRE - "se dezechilibreaza dom'le"
2 10
holinessdani • 2024-01-02 18:31:18
In schimb romanii de rand cred ca energia regenerabila e o prostie, costa mult, e inutila si fara viitor!
5 22
Statisticianul • 2024-01-02 18:36:30
Nemtii nu au "baieti destepti" din energie pentru care prosumatorii sunt dusmanii de moarte.
4 25
asavreau • 2024-01-03 03:21:24
Cred că la nemți nu se numesc prosumatori. Au o denumire corectă de producători, ori consumatori și așa se încadrează în reglementările de funcționare a rețelelor electrice. La noi, unii ca să-și poată atârna titlul de expert, au inventat denumiri și în loc de experți au devenit -nași- Și se comportă ca nașul, el este șeful, el ia totul.
1 5
falcoind • 2024-01-02 18:38:46
USL2 se gandeste cum sa le opreasca. Cretini
4 20
drgp • 2024-01-02 22:23:43
Nu, se gandesc cum sa scoata bani. Si daca nu le iese nimic, o dau dracului.
1 6
AliKimiku • 2024-01-02 19:33:16
Instalari de fotovoltaice record, preturi la energie record! Ei si danezii, campionii Europei la ambele capitole!
13 6
Motanul Incaltat • 2024-01-02 20:37:30
Din pacate, multi nu se gandesc la cat de poluante sunt materialele din care sunt facute eolienele si panourile solare, nu exista inca nici o solutie de reciclare, iar cancelarul Olaf si ministrii de resort refuza sa raspunda la o intrebare simpla: cum rezolva problema crearii de noi locuinte accesibile cand toate terenurile sunt ocupate de eoliene si panouri solare, iar cele care au mai ramas disponibile au preturi exagerat de mari?! Pana acum tot ce a spus Olaf este ca "il preocupa si aceasta chestiune".
10 3
asavreau • 2024-01-03 03:24:21
Deșteptule, și lumânarea poluează când o folosești să faci lumină. Tu de când te-ai născut ești o sursă mobilă de poluare. Poți spune ce faci să poluezi mai puțin?
1 6
Denulu • 2024-01-03 15:00:05
Am si eu o intrebare simpla: oare e imposibil sa demontezi niste panouri solare de pe pamant, sa construiesti locuinte pe terenul respectiv, si sa montezi panourile inapoi pe acoperis? Sau poate problema nu e ca terenul construibil e ocupat de panouri, ci ca unii nu suporta sa vada panouri solare de pe fereastra?
0 0
StoianCo • 2024-01-03 13:22:43
ma terminati cu aceste articole din domeniul energiei... decat sa va faci ceti de ras, mai bine nu mai scrieti astfel de tampenii!!! corect este "Gigawati" nu "Gigavaţi" ! "...capabile să producă 14 Gigavaţi de energie" -> gigawati defineste puterea... energia se masoara in gigawati-ora !
0 1
INTERVIURILE HotNews.ro