Sari direct la conținut

Germania: O nouă suspendare a lucrărilor pe șantierul Tesla din Berlin

HotNews.ro
Linia de productie Tesla Gigafactory, Foto: Xinhua / Eyevine / Profimedia
Linia de productie Tesla Gigafactory, Foto: Xinhua / Eyevine / Profimedia

Autoritățile germane au suspendat temporar o parte a șantierului fabricii Tesla, lângă Berlin, atâta timp cât producătorul american nu a plătit o garanție necesară pentru autorizarea anumitor lucrări, potrivit AFP.

Tesla „va putea relua defrișările și lucrările de construcție la atelierul său de vopsea numai după ce a depus un depozit”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a statului Brandenburg (est), unde se află fabrică.

Gigantul american nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aproape 100 de milioane de euro garanție înainte de termenul de joi, în schimbul unei proceduri de autorizare accelerată pentru această lucrare, potrivit presei germane.

Producătorul american încă nu are o autorizație de construcție definitivă pentru uzina sa, care face obiectul mai multor proceduri care evaluează în special impactul proiectului asupra mediului.

Din februarie, a beneficiat de o procedură excepțională, permițându-i să înceapă lucrările „pe propria răspundere”, în așteptarea aprobării finale a autorităților.

Șapte autorizații provizorii, împreună cu garanții, au fost emise de autorități pentru a începe lucrul.

Aceste depozite sunt în teorie menite să readucă complexul la starea inițială, în cazul în care autorizația finală nu este acordată de autorități.

Tesla vizează o producție anuală de 500.000 de vehicule electrice în această „megafabrică”, prima din Europa pentru compania lui Elon Musk, care urmează să fie deschisă anul viitor.

Dar impactul acestui imens complex asupra echilibrului ecologic și a resurselor de apă din această zonă foarte împădurită îngrijorează organizațiile de mediu.

Săptămâna trecută, justiția suspendase deja lucrările de defrișare a 82,8 hectare de copaci, după plângerea a două asociații.

Această decizie a fost confirmată vineri seară.

Justiția a decis astfel în favoarea asociațiilor care cred că această operațiune încalcă legislația germană de mediu, prin distrugerea habitatului speciilor protejate de șopârle și șerpi.

Potrivit presei germane, Tesla are acum termen până pe 4 ianuarie să plătească depozitul solicitat de statul Brandenburg.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro