Germania: Purtarea de măști în public va deveni obligatorie în toate landurile
Purtarea de măşti în public va deveni obligatorie pe întreg teritoriul Germaniei, în grade diferite, după ce toate cele 16 landuri au anunţat adoptarea de legislaţii în acest sens, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.
Miercuri, oraşul Bremen a devenit ultimul land german care a declarat obligatorie purtarea de măşti. Un purtător de cuvânt al guvernului municipal a spus că legislaţia în acest sens ar urma să fie votată vineri.
Aceasta prevede obligativitatea de a-şi acoperi gura şi nasul pentru persoanele care se duc la cumpărături sau folosesc transportul public.
Asemănătoare sunt şi regulile din alte landuri, chiar dacă Berlinul şi landul Brandenburg ce înconjoară capitala germană vor promulga legi pentru obligativitatea purtării de măşti doar în transportul public.
După discuţii avute cu liderii regionali, cancelarul federal german Angela Merkel a emis săptămâna trecută instrucţiuni la nivel naţional ce permit redeschiderea unor magazine şi afaceri, dar care subliniază că purtarea de măşti în public este „insistent recomandată”.
Răspunsul Germaniei la coronavirus a luat o formă amestecată dat fiind sistemul federal al ţării, cauzând unele fricţiuni.
Majoritatea prevederilor referitoare la purtarea de măşti urmează să intre în vigoare de săptămâna viitoare.
CITEȘTE ȘI:
Consumatorii germani nu se înghesuie la cumpărături, în pofida redeschiderii magazinelor