Sari direct la conținut

Germanii de la VTG cumpără două companii românești de transport feroviar de marfă

HotNews.ro
Locomotiva E P Rail, Foto: Hotnews
Locomotiva E P Rail, Foto: Hotnews

​Compania germană VTG Rail, subsidiară VTG, specializată în operațiuni de logistică și management active feroviare intră pe piața românească prin achiziția E-P Rail și CER Fersped, companii deținute de omul de afaceri Radu Gheorghiu, scrie Club Feroviar.

Surse apropiate tranzacției spun că operațiunea se află în faza de negocieri finale. Valoarea estimată a tranzacției ar fi în jur de 40 de milioane de euro, potrivit unei evaluări a celor două firme efectuată de un evaluator din Big Four. Prețul tranzacției nu a fost comunicat.

Una dintre clauzele convenite este menținerea actualului manager al companiilor și acționar Radu Gheorghiu cel puțin trei ani după semnarea contractului. Operatorul E-P Rail va deține un avantaj competitiv pe piață în urma accesului la parcul de vagoane deținut de cea mai mare firmă de management de profit din Europa, VTG Rail.

E-P Rail a fost înființată în anul 2013 și deține subfiliale în Slovacia, Slovenia, Ungaria, Austria și Germania.

CER Fersped, cealaltă companie preluată, functionează ca operator privat de transport marfă pe calea ferată din anul 2004. Compania are ca principal client deservit Grupul EP Rail.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro