Sari direct la conținut

Gheorghe Pogea: Viitorul guvern vrea sa reduca deficitul bugetar la 1,7% in 2009

HotNews.ro

Viitorul guvern vrea sa reduca deficitul bugetar de la aproximativ 4% din PIB in acest an la 1,7% in 2009, a declarat, vineri, Gheorghe Pogea, ministrul de finante desemnat, potrivit Mediafax. Acesta a precizat ca vor fi reduse semnificativ cheltuielile publice, guvernul favorizand numai costurile legate de investitii.

„Intentionam sa reducem in mod drastic deficitul bugetar, de circa 4% din PIB in acest an. Criza nu mai poate astepta”, a afirmat Pogea.

Varujan Vosganian, actualul ministru de finante, a declarat miercuri ca deficitul bugetar poate ajunge la 3,5-4% la finele acestui an, daca incasarile decurg prost in luna decembrie. El a mai aratat ca existau doua scenarii in ceea ce priveste incasarile. Primul scenariu lua in calcul un avans al veniturilor care urma cresterea Produsului Intern Brut (PIB), in vreme ce al doilea scenariu lua in calcul o crestere a veniturilor sub cea a PIB. Cu toate acestea, incasarile au fost mai slabe chiar si fata de scenariul pesimist, diferenta dintre veniturile prognozate si cele realizate fiind de 5 miliarde de lei.

La inceputul acestei luni, Varujan Vosganian preciza ca, potrivit datelor preliminare, deficitul bugetar a urcat la 2,9% din PIB in ultimele 11 luni, dupa o scadere drastica a veniturilor in lunile octombrie si noiembrie.

Astfel, in octombrie si noiembrie, veniturile au scazut cu 1,3 miliarde de euro fata de nivelul programat, ca efect al crizei.

„In ultimele doua luni situatia s-a deteriorat atat in ceea ce priveste cifra de afaceri a companiilor, cat si rata falimentelor. Firmele utilizeaza tot mai mult creditul fiscal, pentru ca exista si probleme de lichiditate. Am discutat cu premierul un program foarte sever pe luna decembrie pentru a ne incadra in 3% din PIB, sau sa reusim sa evitam depasirea acestui prag cu mai mult de 0,1-0,2% din PIB”, a spus Vosganian.

Oficialii din MEF sustineau la momentul respectiv ca reducerea drastica a incasarilor la buget obliga statul sa se imprumute din ce in ce mai mult pentru a face fata cheltuielilor.

In primele zece luni ale acestui an, bugetul general consolidat a inregistrat un deficit de 8,11 miliarde de lei, echivalentul a 1,61% din PIB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro