Sari direct la conținut

Ghid de iesit in week-end: ce evenimente si concerte avem in Bucuresti

HotNews.ro
Ghid de iesit in week-end: ce evenimente si concerte avem in Bucuresti

In fiecare weekend, Bucurestiul tuna si aduna concerte, spectacole de teatru pe alese, targuri, vernisaje si petreceri tematice. Daca inca nu ti-ai facut planuri pentru acest sfarsit de saptamana, iti prezentam o lista cu cele mai asteptate evenimente din perioada 4- 6 martie. De la concerte Moonlight Breakfast si Nana Mouskouri, la spectacole despre oameni dezorientati.

Concert Moonlight Breakfast, Golan, Jurjak si Oktopus la Terra Events Hall

Nou in peisajul urban, spatiul-concept TERRA Events Hall e vernisat de Moonlight Breakfast, acest fenomen jazzy-soul si electro-swing care molipseste publicuri de pretutindeni cu dans eliberator. La primul concert sustinut pe scena locala in 2016, li se alatura in aceeasi seara de primavara revelatia nudisco GOLAN, proiectul electro-blues Jurjak si selectorul de muzici alese Oktopus. Portile se deschid vineri, la ora 21:00, iar biletele sunt disponibile in retelele Kompostor.ro, Iabilet.ro, Eventim.ro, Bilete.ro si Myticket.ro.

Spectacolul „7 dintr-o lovitura” la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis pune in scena vineri, de la ora 20.00, spectacolul „7 dintr-o lovitura” scris si regizat de Lia Bugnar, cu actorii Ilinca Manolache, Anghel Damian, Catalin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole si Maria Obretin. Sapte oameni, patru barbati si trei femei, sunt inchisi trei zile si trei nopti intr-un studio de televiziune, unde sunt filmati nonstop: o falsa proba pentru o telenovela. Fiecare vrea rolul pentru bani, unii sunt dispusi sa faca orice, fiecare are motivele lui, unele mai emotionante, altele mai putin. Subiectul este cu si despre lumea noastra: obsesia pentru televiziune si a televiziunii pentru rating naste monstri de ambele parti, telespectatori si realizatori.

Ecstatic Dance Bucharest, la Hermitage Urban

Vineri seara, de la 18.00 la 22.00, esti invitat sa-ti pui niste haine lejere pe tine si sa experimentezi dansul prin celebrarea propriei corporalitati. Ecstatic Dance Bucharest te invita sa sarbatoresti sinceritatea si creativitatea in contact cu muzica, pe ringul de dans de la Hermitage Urban, pe str. Mihai Eminescu nr. 127.

Concert Nana Mouskouri la Sala Palatului

Nana Mouskouri revine in Romania cu un concert pe care il va sustine la Sala Palatului pe 5 martie, de la ora 20:00, la Sala Palatului. Artista isi va incanta fanii cu piese precum „Amazing Grace”, „Only Love” sau „I Have A Dream”. Nana Mouskouri este una dintre cantaretele cu cele mai mari vanzari de discuri din lume, intrucat albumele si single-urile ei, interpretate in 12 limbi, s-au vandut in peste 350 milioane de copii pe plan mondial. Iti poti cumpara bilet de aici.

Mujeres con Cojones la Trollo Pub

Mujeres con Cojones revine si anul acesta pentru a celebra femeile speciale, puternice, independente, cu tarie de caracter si gata sa se distreze de ziua lor! Sambata, 5 martie de la 22:00, in Trollo Pub cu proiectii video, surprize si cu Fane la Platane si DJ Val care promit sa tina pe toata lumea in picioare pana in zori de zi! Dress code-ul de primavara ramane acelasi: alb/rosu. Intrarea este gratuita. Din motive obiective nu se va fuma la interior in cadrul petrecerii, dar nu va faceti griji! Exista o curte imare in care puteti fuma linistiti. Adresa Trollo Pub: soseaua Viilor nr. 11.

The Mission la World Trade Plaza

The Mission va avea loc pe 5 martie incepand cu ora 22:00, la World Trade Plaza. Anotimpul renasterii va fi sarbatorit cu o portie de soare si cateva flori alese pe spranceana – Steve Lawler, fondatorul V!VA music, duo-ul Bob Moses cu un live act mult asteptat si Miguel Campbell, unul dintre cei mai apreciati dj si producatori din gasca Hot Creations. Line up-ul va fi completat de Victor Stancov. Biletele se gasesc aici.

Spectacol Luv- Menage a trois la In Culise

Sambata, de la ora 19.00, la Teatrul In Culise se joaca Luv- Menage a trois, in regia Iuliei Grigoriu, un spectacol despre oameni dezorientati si modul lor de a trai totul din plin. Pe podul unde oamenii vin sa-si incheie socotelile cu viata se reintalnesc doi vechi colegi de liceu, Harry – un ratat si Milt – un om „de succes”, carora li se alatura sotia celui din urma, Ellen, o femeie obosita de o casnicie consumata. Astfel se naste un triunghi conjugal bolnavicios, in care Milt isi aranjeaza sotia ca sa i-o ofere cadou acestui vechi prieten. Un triunghi al cautarilor, o farsa absurda si comica a vietii, care te delecteaza cu un spectacol realizat dupa reteta americana. Din distributie fac parte Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Alexandru Banciu.

Targul Bounty Fair la Casa Universitarilor

In weekendul 5-6 martie, la Casa Universitarilor Bucuresti, intre orele 10:00 si 19:00, are loc evenimentul de handmade si design romanesc Bounty Fair, o editie speciala de Ziua femeii si a mamelor. Peste 60 de artisti si artizani romani expun in cadrul targului sute de creatii pentru femei de varste si cu stiluri diferite. Bijuterii, creatii vestimentare si accesorii, obiecte de decor interior, aranjamente florale sunt o parte dintre categoriile de creatii pe care le vei gasi.

Spectacol de varietati la Godot Cafe Teatru

Duminica, de la ora 19.00, la Godot Cafe Teatru are loc Spectacolul de varietati, in regia Dianei Nistor, un amalgam de momente inedite, concepute special pentru a trezi in spectator voie buna, veselie si antren. Poti conta pe doua lucruri: ca nimeni nu va pleca de la spectacol indiferent. Din distributie fac parte Florin Craciun, Vlad Benescu, Marian Olteanu, Ghighi Eftimie si Tudor Morar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro